Polițiștii locali din Timișoara au mai aplicat o amendă usturătoare, în această săptămână, pentru aruncarea de gunoaie pe domeniul public al orașului. Este vorba despre o femeie care a abandonat o saltea în mod ilegal. Așadar, timișoreanca s-a ales cu o sancțiune pe care o va ține minte mult și bine, în valoare de 30.000 lei.
”În plină zonă centrală, unii cetățeni consideră că pot lăsa pe stradă ceea ce nu le mai e de folos în gospodărie. Aceste fapte sunt ilegale și le sancționăm, conform legislației în vigoare.
Amenzile prevăzute de OUG nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor sunt foarte mari și, prin Poliția Locală, le aplicăm la fiecare abatere constatată”, a transmis Primăria Municipiului Timișoara pe Facebook.
Citește și: Românul Adrian Stoica a câştigat America's Got Talent: "Este un star!"
Instituția mai precizează că păstrarea curățeniei în oraș ține și de eliminarea practicilor de a abandona deșeurile la colț de stradă, fără responsabilitate.
Primăria Timișoara amintește că în municipiu funcționează patru centre de colectare cu aport voluntar, unde cetățenii pot preda gratuit deșeurile voluminoase, din construcții sau vegetale, dar și un container pentru deșeurile electronice și electrocasnice.