Amenajarea hidroenergetică Porţile de Fier de pe fluviul Dunărea este pregătită pentru preluarea şi tranzitarea viiturii create ca urmare a precipitaţiilor căzute în bazinul hidrografic al fluviului, susţin reprezentanţii Hidroelectrica, potrivit Agerpres.
Conform surselor citate, debitele actuale nu impun intrarea în regim de ape mari.
"Debitul estimat în perioada imediat următoare pentru zona Porţile de Fier nu este unul excepţional, ci corespunde cantitativ cu debitul mediu al lunii aprilie în anul mediul hidrologic, situaţie pentru care nu sunt necesare pregătiri tehnice deosebite.
După o perioadă secetoasă, în care debitul Dunării era extrem de scăzut cu câteva zile în urmă, societatea se pregăteşte pentru optimizarea producţiei şi valorificarea aportului hidrologic prognozat. În plus, în această perioadă se finalizează lucrări de mentenanţă planificată la centrala hidroelectrică Porţile de Fier I, lucrări care vor creşte gradul de disponibilitate al hidroagregatelor", au transmis sursele citate, la solicitarea Agerpres.
Hidroelectrica precizează că a fost constituit un grup de lucru la nivelul societăţii pentru monitorizarea debitului fluviului Dunărea.
"Menţionăm că viiturile sunt fenomene naturale frecvente, iar societatea are proceduri specifice pentru situaţii de urgenţă şi un mod de acţiune prestabilit pentru diverse scenarii, personalul fiind periodic instruit în acest sens. Debitele actuale nu impun intrarea în regim de ape mari. Modul de exploatare se face în conformitate cu reglementările în vigoare şi modul de colaborare statutat cu partenerul sârb", au subliniat reprezentanţii Hidroelectrica.
Sunt posibile creşteri de niveluri şi debite cu posibile efecte de inundaţii locale
Debitul Dunării, la intrarea în ţară, pe secţiunea Baziaş, va creşte semnificativ în perioada următoare, până la 8.000 mc/secundă, mult peste media multianuală a lunii septembrie, arată prognoza publicată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
Conform hidrologilor, media multianuală a lunii septembrie este stabilită la 3.800 mc/secundă.
Până pe 24 septembrie, la ora 7:00, în aval de Porţile de Fier, debitele fluviului Dunărea vor fi în creştere şi vor ajunge la valoarea de 8.000 mc/s.
De asemenea, pe râuri, în intervalul 18 septembrie, ora 7:00 - 24 septembrie, ora 7:00, debitele medii zilnice vor fi în general în scădere, mai puţin pe cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor mari din estul ţării, unde vor fi în creştere prin propagare în prima parte a intervalului, iar pe râurile din sudul şi sud-estul ţării, debitele vor fi relativ staţionare.
Astfel, miercuri, 18 septembrie, debitele pe cursurile de apă se vor menţine la valori ridicate pe unii afluenţi din bazinele inferioare ale Siretului, Bârladului şi Prutului, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare.
Totodată, în prima parte a intervalului de prognoză, sunt posibile scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie şi creşteri de niveluri şi debite cu posibile efecte de inundaţii locale pe unele râuri mici din zonele de deal şi de munte din majoritatea regiunilor, datorită precipitaţiilor prognozate.