Antena 3 CNN Actualitate Protest de amploare în Capitală! Ambulanțierii cer salarii mai mari și mai multe mașini de salvare

Protest de amploare în Capitală! Ambulanțierii cer salarii mai mari și mai multe mașini de salvare

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 10:15 22 Noi 2022 Modificat la 10:16 22 Noi 2022

Se cere corectarea salarizării personalului din serviciile de ambulanță, cu prioritate a salariului de bază al asistentului medical. Cei peste 1.000 de oameni care au anunțat că vor participa vor protesta la MAI apoi vor pleca în marș spre Piața Victoriei, în fața Guvernului.  

Aceștia au menționat și că protestatarii care vor participa sunt în timpul liber, iar prezența lor la București nu afectează negativ capacitatea de intervenție a Serviciilor Publice de Ambulanță 

”De la ora 12.30 până la 14.00 va avea loc pichetarea Guvernului României din Piața Victoriei. În cazul în care Premierul României convoacă conducerea Blocului Național Sindical și FNSAR la discuții, iar, în final, având un răspuns pozitiv la revendicările protestatarilor, se va renunța la marșul sindical și pichetarea Guvernului", se anunță într-un comunicat de presă. 

De marți, de la ora 10.00, pe termen nelimitat, toate ambulanțele operative din Serviciile Publice de Ambulanță vor afișa vizibil mesajul "PROTEST NAȚIONAL". 

Nemulțumirile ambulanțierilor 

Sindicaliștii sunt nemulțumiți și de refuzul șefului DSU, care este şi președintele Comisiei Interministeriale pentru Suport Tehnic, Raed Arafat, de a convoca ședințe CIMST pe parcursul anului 2022, și precizează că lipsa acestor ședințe a dus la lipsa de consultare, de transparență şi de decizii care au afectat serviciile de ambulanță privind dezvoltarea și organizarea. 

De asemenea, aceștia au acuzat săptămâna trecută sabotarea serviciilor publice de ambulanță de către Departamentul pentru Situații de Urgență, respectiv Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin neimplicare în cursul anului privind încheierea contractului subsecvent pe anul 2022 din Acordul-cadru pe anii 2018-2022. Acest fapt a dus la pierderea a unui număr de aproximativ 400 de ambulanțe Tip B 4X4 şi 4X2 pentru echipaj medical de urgență şi a celor aproximativ 100 de ambulanțe Tip C pentru echipaj medical de urgență cu medic, în condițiile în care serviciile publice de ambulanță se confruntă cu o mare lipsă de autosanitare, iar din numărul de autosanitare din "dotarea" serviciilor publice de ambulanță, doar 25% îndeplinesc condițiile tehnice legale, se precizează în comunicat. 

Mai mult, reprezentanții din sector subliniază că din Acordul-cadru 2018-2022 s-au achiziționat doar aproximativ 25% din numărul total de ambulanțe stabilit pe tipuri de ambulanțe, iar pierderea numărului menționat va face ca în anul 2023 serviciile publice de ambulanță să intre într-un blocaj tehnic din cauza lipsei de ambulanțe noi și casarea a cel puțin 50% din parcul de ambulanțe existent. 

Alte nemulțumiri vizează lipsa comunicării sau a informării Ministerului Sănătății de către Departamentul pentru Situații de Urgență privind intenția de a face achiziția de ambulanțe sau motivul care a stat la baza refuzului de a continua achiziția de ambulanțe, achiziție care, din 2017, a fost preluată de DSU de la Ministerul Sănătății, pe motivul că Ministerul Sănătății nu este capabil să facă achiziții. 

”Modul în care a fost expusă problema populației este denaturat, incorect si am vrut neapărat sa explic acest lucru înainte să înceapă acest protest care va fi mâine, cum este el anunțat. Să înțeleagă populația că situația nu este așa cum o prezintă liderul Federației Sindicale Ambulanța", declara Raed Arafat. 

”S-a spus că în ultimii 3 ani nu s-a livrat nicio ambulanta, asta zice Federația Ambulantelor, ceea ce nu este adevărat. Inclusiv în ultimii 3 ani s-au livrat. Dacă luăm cei 4 ani, serviciile de ambulanță au beneficiat de 821 de ambulante”, a mai spus el.  

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole