Antena 3 CNN Actualitate Ambulanțierul care a ajuns primul la cazul tânărului din Vaslui, care și-a lovit părinții cu toporul: ”Privirea tulbure, nu am văzut până acum așa ceva!”

Ambulanțierul care a ajuns primul la cazul tânărului din Vaslui, care și-a lovit părinții cu toporul: ”Privirea tulbure, nu am văzut până acum așa ceva!”

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 10:39 24 Noi 2022 Modificat la 10:42 24 Noi 2022

Înarmat cu toporul, agresorul a sărit și la polițiști, dar aceștia, după ce au făcut somațiile de rigoare, au tras mai multe focuri în aer cu pistoalele din dotare, și ulterior au țintit în picior și în zona abdominală.  

Totul a pornit de la un telefon primit la 112 prin care medicii erau solicitați să intervină la un caz de agresiune în satul Protopopești. Observând comportamentul agresiv, echipajul de pe ambulanță s-a retras la marginea satului și a chemat Poliția. Când oamenii legii au ajuns la locuința agresorului, au descoperit într-o cameră pe tatăl și pe mama individului în stare de inconștiență, plini de sânge, cu lovituri la cap. În momentul descoperirii, bărbatul de 33 de ani i-a amenințat pe polițiști cu toporul. Oamenii legii au tras câteva focuri de avertisment în aer și cum acesta nu s-a oprit, au fost nevoiți să tragă spre el. 

Cele doua victime ale agresiunii, precum și  agresorul împușcat, au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. 

Starea victimelor este gravă, atât tatăl cât și mama fiind transferați la Spitalul Universitar de Neurochirurgie din Iași.   

Fiul agresor a fost internat pe secția Chirurgie unde a suportat intervenții chirurgicale la nivelul rănilor făcute de gloanțe.  

La fața locului s-a deplasat și o echipă operativă complexă de cercetare și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, pentru a stabili împrejurările faptelor sesizate și dispunerea măsurilor legale. 

 Ambulanțierul ajuns la fața locului a povestit ce s-a întâmplat. 

”Tipul era epileptic! Nu și-a luat tratamentul.    

Ajungem la caz, la criza epileptică, când am ajuns, am sunat înainte să vedem unde e casa respectivă și în fundal l-am auzit pe domnul... cuvinte murdare, urâte.  

Am ajuns acolo, nu voia sa iasă, a ieșit însoțit de tatăl său, privirea tulbure, deci nu am văzut până acum așa ceva... S-a așezat pe scaun, am pus să-i iau tensiunea și electrozii.. la un moment dat a rupt tot, cu tot cu aparate, fire, tensiometru. 

M-a împins, am căzut și s-a dus.. toporul sau cuțitul... 

M-a prins și m-a dat jos din mașină, a coborât cu tot cu cablu și tensiometru, și a intrat în ogradă și a pus mâna pe un par. Am tras mașina vreo 20 de metri mai în față și am încercat să vorbesc, el era deja cu un cuțit, oricum avea lama la 10-15 cm. 

Asistenta s-a urcat în față cu mine și am plecat când am văzut că vine cu cuțitul. Nu aveam ce să facem, n-aveam nimic să ne autoapărăm, nici spray, nici... 

Clar că eram în pericol când vezi că vine... Am sunat, a sunat Maria, colega mea, asistenta, ajutor la Politie!  

Când a venit poliția am intrat în casă, casa vraiște… Primul moment am găsit pe bătrânul, Dumitru, sânge, lac de sânge... În coma, nu răspundea... mă refer că nu vorbea, deci nu reacționa. Mi-am făcut treaba acolo cu doamna asistentă. Jos, alături, în altă încăpere, soția. Sânge, exact în zona capului. El nu era, că ne-am uitat, că ne era frică, vă dați seama ce se întâmpla, vine și ne omoară și pe noi. 

Politia a făcut înconjur, uitați-vă să nu vină, și au venit doi copii, unul mai în vârstă, la 20 de ani, unul cred că 10 ani, și au zis că a plecat la 3-4 case. Și în momentul ăla, noi ne-am văzut de treabă și am auzit la un moment dat, au tras în aer, am auzit deci împușcături relativ aproape, după circa 5 - 10 minute, veniți să îi dăm ajutor că am tras în el! El venea cu toporul... 

Eu am auzit din casă că se trage cu pistolul, în sfârșit...  pe urmă s-a oprit, colegii ăștia și ei săracii galbeni de frică, haideți să îi acordați primul ajutor... Ne-am dus la el, plagă la un picior și sub zona toracică, la vreo 3 cm de inimă.  

A venit salvarea cu medic, am luat bătrâna, TIM-ul a luat bătrânul și C-ul nostru a luat agresorul.. că nu pot să-i mai spun pacient, bine, el, bolnav fiind”, povestește Lilian Pintilie, ambulanțierul care a ajuns la fața locului.

Etichete: Vaslui
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole