Antena 3 CNN Coronavirus Ambulanţier din Iaşi, trimis cu combinezon rupt la cazuri COVID: "Nu numai că părea costum de grădinărit, avea și găuri"

Ambulanţier din Iaşi, trimis cu combinezon rupt la cazuri COVID: "Nu numai că părea costum de grădinărit, avea și găuri"

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 14:06 25 Mai 2020 Modificat la 14:06 25 Mai 2020

Gheorghe O. lucrează la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi de 13 ani şi acum le cere judecătorilor de la tribunal să anuleze decizia de sancţionare emisă pe numele său, pe 7 aprilie, potrivit ziaruldeiasi.ro

Atunci, Comisia de Disciplină a SAJ a decis să îi taie din salariu timp de două luni. Acesta este acuzat de faptul că a refuzat să meargă la "o misiune de ajutorare a unui pacient ce era suspect a fi infectat cu noul tip de coronavirus".

Trimis la cazuri COVID cu combinezonul rupt

Ambulanţierul, în vârstă de 63 de ani, susține că suferă de hipertensiune arterială şi că în dimineaţa solicitării se simţea rău. 

Acesta ar fi decis până la urmă să plece în misiune, însă a renunţat la gând după ce a îmbrăcat echipamentul de protecţie oferit de şefii săi.

"Nu numai că părea a fi un costum de grădinărit – acesta fiind unul care mai oferă o oarecare protecţie -, dar acesta avea şi diverse găuri preexistente care au fost remediate prin capsare într-un mod total neprofesionist, şi care nu restabilea integritatea echipamentului de protecţie", se mai arată în contestaţia depusă la tribunal.
 

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole