Antena 3 CNN Actualitate Locale Ambulanţă peste mormintele din cimitir. Şoferul a uitat să tragă frâna de mână

Ambulanţă peste mormintele din cimitir. Şoferul a uitat să tragă frâna de mână

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 15:31 05 Mai 2023 Modificat la 15:31 05 Mai 2023

Ghinion pentru un şofer de ambulanţă din Deva. Plecat la un caz de urgenţă, la marginea oraşului, unde o femeie acuza dureri toracice și amețeli, ambulanţierul s-a dat jos din maşină şi a uitat să asigure autospeciala cu frâna de mână.

Într-o clipă maşina a luat-o la vale şi a ajuns în gardul unui cimitir pentru ca mai apoi să distrugă şi câteva cruci de la mormintele de acolo. Mai mult, şi ambulanţa a fost avariată destul de grav.

Autospeciala are daune destul de însemnate, iar acum este în service pentru cel puțin o lună, până când va putea fi pusă din nou în circulație.

S-a întrunit şi comisia de disciplină din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara și anchetează evenimentul, pentru a se lua măsurile care se impun în urma analizei cazului. Imaginile au fost postate pe o reţea de socializare.

Etichete: Hunedoara
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole