Ambulanțele care erau pe stadion la meciul în care a jucat Patrick Ekeng ar fi fost strict pentru transport, iar defibrilatorul atât de necesar în cazuri de urgență nu pare să fi fost în dotarea maşinilor, potrivit digisport.ro.
Conform imaginilor surprinse în direct de Digi sport 1 în timpul partidei, medicii nu l-au intubat pe jucător, lucru esenţial în asemenea situaţii, mai scrie sursa citată.
"A fost adus la noi cu o ambulanță fără manevre de resuscitare, din ce știm noi. A suferit un stop cardio-respirator la camera de gardă. Nu pot să fac speculații, să spun dacă a fost supus sau nu manevrelor de resuscitare, până să ajungă la noi, dar ăsta a fost finalul", a comentat un medic de la Spitalul Floreasca, întărind ipoteza că intervenţia nu s-a produs aşa cum trebuia.
Potrivit specialiştiilor, dacă şocul cardiogen este tratat imediat, aproximativ jumătate dintre pacienți supraviețuiesc.