Antena 3 CNN Actualitate Locale O ambulanţă a intrat pe contrasens şi s-a izbit de o maşină pe care a proiectat-o într-un stâlp, la Sibiu

O ambulanţă a intrat pe contrasens şi s-a izbit de o maşină pe care a proiectat-o într-un stâlp, la Sibiu

Andrei Naiţă
<1 minut de citit Publicat la 16:52 22 Ian 2022 Modificat la 17:19 22 Ian 2022

Maşina de salvare a pătruns pe contrasens unde s-a izbit de o altă maşină.   

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-un stâlp. 

Femeia aflată la volan a suferit un atac de panică şi răni uşoare, dar a refuzat transportul la spital.

Martorii povestesc că ambulanţa avea pornite doar semnalele luminoase, nu şi pe cele acustice.

"Autoturismul lovit de ambulanţă a fost proiect într-un stâlp de pe marginea drumului în urma impactului. 

În momentul producerii accidentului, în ambulanţă se afla un copil de trei ani şi mama acestuia care trebuiau să ajunga la Spitalul de pediatrie din Sibiu.   

Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale", a declarat Genu Scridon, purtător de cuvânt la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sibiu.

Nici copilul, nici mama acestuia nu au avut de suferit în urma accidentului. Ei au fost transferaţi în altă ambulanţă sosită la faţa locului şi duşi la spital.

Poliţiştii urmează acum să stabilească toate circumstanţele care au dus la producerea accidentului.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole