Antena 3 CNN Actualitate Social Ambrozia, coşmar pentru 500.000 români. Există un singur tratament pentru această alergie

Ambrozia, coşmar pentru 500.000 români. Există un singur tratament pentru această alergie

Cristina Ştefan
1 minut de citit Publicat la 10:57 05 Iul 2022 Modificat la 11:03 05 Iul 2022

Românii care au alergie la ambrozie sunt condamnaţi la suferinţă, din păcate.

Cele mai uşoare simptome sunt: strănut, mâncărime la nas, nas înfundat, ochi care lăcrimează.

Mii de pacienţi ajung însă la spital, inflamația alergică poate merge spre plămâni

Medicii estimează că 80% din cei alergici vor dezvolta în timp și simptome de astm, ce înseamnă sufocare, respirație grea, crize severe care pot necesita prezentarea la Camera de Gardă.

Din păcate, pacientul nu mai poate respira și pot necesita tratament cu cortizon injectabil.

Problema ambroziei este atât de gravă încât, în urmă cu câţiva ani, s-a dat şi o lege de combatere a acestei buruieni însă, din păcate, ea nu mai poate fi eradicată.

Ambrozia face parte dintr-o familie de plante cu factor alergenic puternic.

Când o persoană inspiră polenul de la ambrozie, sistemul imunitar poate reacționa la fel ca în fața pericolului de boală, manifestând simptomele unei alergii. Astfel, este provocată iritarea permanentă a mucoasei respiratorii a cailor superioare şi, ca atare, sunt favorizate rinita şi crizele de astm.

Există un singur tratament pentru această alergie care se găseşte foarte greu în România 

v

Există un tratament, o imunoterapie, un fel de vaccinuri care se fac de mai multe ori, acest tratament îl fac pe un pacient să fie tolerant, deci nu mai are simptome.

Picături, pastile şi injecţii.

Acestea se fac o dată pe luna, timp de trei ani. O altă variantă, pastile care se pun sub limba, se dau 6 luni pe an, minim 3 ani.

Simptomele sunt controlate din primul an.

În străinătate există vaccin pentru ambrozie, România nu are.

Aceste tratamente se gasesc greu, firma producatoare trebuie sa ceara mai multe aprobari. Si sunt si foarte scumpe si nu sunt decontate.

Ce fac autorităţile pentru combaterea ambrozie

Deși avem o lege pentru combaterea ambroziei, câmpurile din zona Bucureștiului sunt din nou pline cu această buruiană care le provoacă alergii severe oamenilor.

În ianuarie 2021, Guvernul României a majorat amenzile pentru persoanele fizice și juridice care nu distrug ambrozia crescută pe proprietate.

În intervalul 6 iulie - 31 octombrie al fiecărui an se fac verificări pe baza sesizărilor cetățenilor sau din propria inițiativa a prefecturilor pentru a sancţiona nerespectarea dispoziţiilor legale cu amenzi de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.

Primăriile trebuie să se asigure că ambrozia este eliminată de pe spațiile publice, iar Garda de Mediu și Poliția Locală pot să dea amenzi proprietarilor de terenuri, atât privați cât și instituțiilor publice.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole