Antena 3 CNN Actualitate Ambasadorul Rusiei în România, convocat de Bogdan Aurescu la MAE, după invazia Ucrainei

Ambasadorul Rusiei în România, convocat de Bogdan Aurescu la MAE, după invazia Ucrainei

Cerasela Stafie
1 minut de citit Publicat la 16:21 24 Feb 2022 Modificat la 16:22 24 Feb 2022

”În contextul agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei, precedată de recunoașterea ilegitimă de către Rusia a așa-numitelor „republici” separatiste Donețk și Luhansk, precum și în linie cu demersurile de același tip efectuate de toate statele membre UE, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a dispus convocarea ambasadorului Federației Ruse în România la sediul Ministerului Afacerilor Externe, în dimineața zilei de 24 februarie 2022,” a transmis Ministerul Afacerilor Externe.

Totodată, în acest context, Iulian Fota, secretar de stat pentru afaceri strategice, a transmis un mesaj prin care condamnaă, în termenii duri,  recunoașterea de către Rusia a așa-zisei independențe a regiunilor ucrainene separatiste Doneţk şi Luhansk, precum și a invaziei și a agresiunii militare neprovocate a Rusiei asupra Ucrainei.

”Aceste acțiuni reprezintă încălcări grave ale dreptului internațional și ale angajamentelor internaționale asumate de Federația Rusă, inclusiv ale Cartei ONU, Actului Final de la Helsinki, Cartei de la Paris pentru o Nouă Europă, Memorandumului de la Budapesta și Actului Fondator NATO-Rusia, și că aceste acțiuni vor atrage un răspuns ferm, coordonat și substanțial de răspuns din partea comunității euroatlantice”.

În mesajul transmis de Ministerul Afacerilo Externe se mai subliniază că oficialii români au reiterat poziția României privind încetarea imediată și necondiționată a operațiunilor militare ruse împotriva Ucrainei și retragerea forțelor armate ruse de pe întreg teritoriul ucrainean, precizând că agresiunea militară rusă a cauzat deja victime umane și pagube materiale

”Secretarul de stat Iulian Fota a reafirmat unitatea și solidaritatea comunității occidentale cu Ucraina și a menționat că setul de măsuri restrictive deja adoptat la adresa Rusiei, ca urmare a încălcării dreptului internațional, va fi suplimentat corespunzător ca urmare a noii agresiuni din 24 februarie 2022.

Secretarul de stat român a reiterat sprijinul ferm pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în granițele recunoscute internațional. A subliniat dreptul Ucrainei de a decide în mod suveran asupra politicii sale externe și de securitate și a reafirmat pe această bază susținerea pentru autoritățile ucrainene legitime și democratic alese”, mai transmite MAE.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole