Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a afirmat marți că ceea ce a transmis Departamentul de Stat reflectă îngrijorarea SUA față de măsurile luate de România, ce ar putea duce la anularea progresului făcut în lupta anticorupție.
"Ceea ce s-a întâmplat ieri a fost din nou expresia îngrijorării SUA privind măsurile care pot duce la anularea progresului uimitor făcut de România până acum", a spus ambasadorul SUA, conform Hotnews.
"Pe de alta parte, SUA rămân îngrijorate și ieri ne-am exprimat îngrijorarea. Suntem îngrijorați că aceste schimbări nu vor sprijini o justiție independentă și nu vor conduce la o întărire a sistemului de justiție și nu vor contribui la lupta incredibilă pe care România a dus-o împotriva corupției", a mai spus Hans Klemm.