Antena 3 CNN Politică Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE, în legătură cu declaraţiile privind noua strategie de apărare a ţării

Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE, în legătură cu declaraţiile privind noua strategie de apărare a ţării

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 14:22 12 Iun 2020 Modificat la 14:22 12 Iun 2020

În context, secretarul de stat pentru Afaceri strategice, Dan Neculăescu, a comunicat ambasadorului Kuzmin faptul că menţionarea Federaţiei Ruse în Strategia Naţională de Apărare a României nu ar trebui să fie "un motiv de surprindere", acesta fiind "efectul comportamentului cunoscut" al părţii ruse în regiune în ultimii ani, se arată în comunicatul Ministerul de Afaceri Externe al României, transmi vineri presei.

"Acest comportament este evaluat ca destabilizator, inclusiv în cadrul pozițiilor comune adoptate la nivelul NATO și Uniunii Europene", mai menţionează MAE român. 

Partea română a arătat că ar fi apreciat ca "preocuparea purtătorului de cuvânt al MAE rus pentru stabilitatea regională la Marea Neagră să fie însoțită și de o evaluare corectă a măsurilor cu caracter strict defensiv decise la nivel aliat, acestea fiind adoptate de către NATO tocmai ca urmare a conduitei menționate a Federației Ruse". 

De asemenea, Dan Neculăescu a precizat că noua strategie națională de apărare reflectă statutul României de stat membru al NATO și al Uniunii Europene, angajat ferm în sensul consolidării democrației, stabilității, păcii și securității internaționale, în conformitate cu sistemul internațional bazat pe norme. 

MAE reafirmă, în acest context, că un dialog pragmatic, bazat pe respect reciproc, poate avea loc în condițiile în care partea rusă manifestă un angajament real în acest sens.
 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole