Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat joi, în exclusivitate la Antena 3 CNN, că indiferent cine va câștiga alegerile prezidențiale din SUA, relația dintre România și America nu va fi afectată. El mai adăugat că „nu vede sub nicio formă o decuplare a SUA de țara noastră.
„Aș putea să vă înșirui o întreagă listă de beneficii pe care le-a avut România în ultimele decenii și sub conducerea democrată și republicană. M-aș întoarce la un argument pe care îl transmit în mod constant și anume că președintele SUA, indiferent cum se numește și din ce zonă politică vine, face parte dintr-un întreg ecosistem politic. Există prieteni foarte dedicați ai României. În Congres există grupuri de prietenie cu România. Există peste tot prieteni. Nu văd sub nicio formă o decuplare a SUA de România. Mai mult, nu văd care ar fi acel reproș radical sau dureros pe care America l-ar putea face României”, a explicat ambasadorul.
„România este o țară care investește 2% din PIB pentru apărare”
El a mai adăugat că România este o țară care investește 2% din PIB pentru apărare și că am ajuns anul acesta la 2,5%.
„De asemenea, România ține pe propriul teritoriu aproape 4.000 de militari americani. România s-a alăturat Americii în încercarea de a securiza propriile rețele 5G, de a construi un program nuclear civil împreună cu parteneri americani. Am fost alături de americani 20 de ani în Afganistan, am luptat umăr la umăr”, a mai spus Andrei Muraru.
Ambasadorul a mai afirmat că acest parteneriat a crescut în fiecare an și că acum arată foarte bine.
„Acest parteneriat a crescut în fiecare an. Arată acum foarte bine, mai bine decât acum cinci, zece sau cincisprezece ani și cred că, indiferent cine vine la Casa Albă, parteneriatul va crește în mod considerabil, mai ales dacă vom reuși să intrăm în Visa Waiver și văd aici o probabilitate foarte bună ca inclusiv schimburile comerciale să fie în mod pozitiv afectate de această intrare a României în program”, a mai adăugat ambasadorul Andrei Muraru, la Antena 3 CNN.