Antena 3 CNN Externe Ambasadorul României în SUA, după retragerea lui Biden: Kamala Harris are cele mai multe şanse de nominalizare

Ambasadorul României în SUA, după retragerea lui Biden: Kamala Harris are cele mai multe şanse de nominalizare

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 23:22 21 Iul 2024 Modificat la 23:22 21 Iul 2024

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a afirmat, duminică seară, că, după retragerea lui Joe Biden din cursa electorală, Convenţia Democrată de luna viitoare va fi „cu totul şi cu totul excepţională”.

Andrei Muraru a vorbit, la Digi 24, despre retragerea preşedintelui Joe Biden din cursa electorală.

„Am avut o cascadă de evenimente cu totul şi cu totul excepţionale. Întâi a fost decizia Curţii Supreme privind imunitatea preşedintelui, apoi am avut dezbaterea prezidenţială televizată şi ultima şi poate cea mai importantă, tentativă de asasinat împotriva lui Donald Trump. Toate aceste evenimente combinate cu rumorile, care au curs de-a lungul timpului privind fragilitatea preşedintelui Biden, au condus la această decizie şi sigur poate cel mai important eveniment pentru lumea şi societatea americană a fost dezbaterea televizată care a arătat totuşi un preşedinte destul de fragil şi un oponent al său foarte hotărât.

Şi la acel moment preşedintele a pierdut sprijinul presei progresiste. New York Times şi CNN au condus, au fost vârfurile de lance al acestei campanii pentru a-l forţa pe preşedinte să se retragă din cursă şi atunci sigur că donatorii s-au simţit în continuare nesiguri”, a afirmat ambasadorul României la Washington.

El a precizat că vicepreşedintele Kamala Harris are cele mai multe şanse să fie nominalizat candidat al Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale.

„Din punctul meu de vedere, în acest moment se rescrie cu totul campania pentru alegerile prezidenţiale. Vom avea o Convenţie Democrată cu totul şi cu totul excepţională. Practic este preşedintele în exerciţiu care se retrage cel mai târziu din cursă, au făcut-o şi Harry Truman, au mai făcut-o şi alţii, dar niciodată nu au făcut-o cu patru luni înainte de alegeri. Deci vom avea o Convenţie Democrată în luna august care începe pe 19 august la Chicago cu totul excepţională care va rescrie cu totul regulile de aici şi care va imprima un alt curs acestei campanii pentru alegerea preşedintelui în noiembrie.

Evaluarea mea este că vicepreşedintele Kamala Harris are cele mai multe şanse şi în scrisoarea preşedintele care a fost făcută public se vorbeşte explicit despre vicepreşedintele său. Deci din punctul meu de vedere, aşa vor sta lucrurile”, a explicat Andrei Muraru.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole