Antena 3 CNN Externe Atac cu rachete la un centru diplomatic american din Bagdad. Anunțul făcut de Ambasada SUA

Atac cu rachete la un centru diplomatic american din Bagdad. Anunțul făcut de Ambasada SUA

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 17:23 11 Sep 2024 Modificat la 17:27 11 Sep 2024

Ambasada Statelor Unite în Irak a anunțat miercuri, într-un comunicat succint, că un atac a avut loc împotriva complexului serviciilor diplomatice din Bagdad, o instalaţie diplomatică americană, marți seară, potrivit Alarabyia News.

Surse de securitate au declarat pentru Reuters că două rachete au căzut marți, în jurul orei 23.00, în apropierea forțelor americane staționate lângă aeroportul din Bagdad, la baza Camp Victory.

„În jurul orei 23:00 marți, 10 septembrie, a avut loc un atac la Baghdad Diplomatic Services Compound, o facilitate diplomatică americană”, se arată în declarația ambasadei SUA.

„Din fericire, nu sunt raportate victime și evaluăm pagubele și cauza acestora. Evaluarea noastră este în curs de desfășurare”, a precizat acesta.

Forţele de securitate irakiene au anunţat în noaptea de marţi spre miercuri „o explozie”.

Un oficial de rang înalt din cadrul securităţii a evocat două tiruri de „rachetă de tip Katiuşa”.

Kataib Hezbollah, una dintre facțiunile armate din Irak susținute de Iran, a declarat că momentul atacului a fost în mod clar conceput pentru a perturba o vizită în Irak a președintelui iranian Masoud Pezeshkian, care a început miercuri.

Grupul a cerut forțelor de securitate irakiene, într-o declarație emisă miercuri dimineață, să investigheze atacul și să stabilească cine a fost responsabil.

Pezeshkian, aflat în prima sa călătorie în străinătate de la alegerea sa în iulie, este așteptat să semneze o serie de acorduri bilaterale cu Bagdadul și să discute cu liderii irakieni despre războiul din Gaza și despre situația generală din Orientul Mijlociu.

Irakul, un partener regional rar atât al Statelor Unite, cât și al Iranului, găzduiește 2 500 de soldați americani și are, de asemenea, facțiuni armate susținute de Iran legate de forțele sale de securitate.

Grupările armate din Irak aliniate Iranului au atacat în mod repetat trupele americane din Orientul Mijlociu de la începutul războiului din Gaza.

Etichete: Irak Ambasada SUA atac
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole