Antena 3 CNN Externe Cel puțin 31 de migranți au murit în timp ce încercau să ajungă din Franța în Marea Britanie

Cel puțin 31 de migranți au murit în timp ce încercau să ajungă din Franța în Marea Britanie

Cerasela Stafie
1 minut de citit Publicat la 21:53 24 Noi 2021 Modificat la 08:17 25 Noi 2021

Tragedia s-a petrecut miercuri, în jurul prânzului, lângă Calais. La fața locului, operațiunea de recuperare a oamenilor se desfășoară și în acest moment.

„În jurul orei 14:00, un pescar a raportat descoperirea a aproximativ 15 corpuri plutitoare în largul coastei Calaisului. O navă a Marinei Naționale a recuperat mai multe persoane, printre care cinci decedate și cinci inconștiente, potrivit unui raport provizoriu,” a transmis Ministerul de Interne francez.

Pe Twitter, ministrul de Interne și-a exprimat „emoția puternică față de tragedia cauzată de răsturnarea unei bărci de migranți în Canalul Mânecii. Nu putem spune destule despre natura criminală a contrabandiştilor care organizează aceste traversări." Demnitarul a anunțat că se deplasează la fața locului.

Ulterior, numărul victimelor a crescut. Potrivit BFMTV, citat de Lavoixdunord, 31 de cadavre au fost recuperate din apă.

Într-un comunicat de presă, prefectura maritimă a Canalului Mânecii și a Mării Nordului indică că „sunt angajate multe mijloace pentru a operațiunea de salvare: trei nave și două elicoptere”. Acestea operează la aproximativ cincisprezece kilometri nord de Calais.

„Operațiunea este încă în desfășurare, mai mulți oameni au fost recuperați. CROSS implementează un sistem aer-mare pentru a căuta eventuale alte persoane pe mare și pentru a-i evacua pe cei găsiți”, transmite prefectura maritimă.

Parchetul Dunkerque a anunțat deschiderea unei anchete.

Premierul Jean Castex a deplâns „tragedia”: „gândurile mele se îndreaptă către numeroșii dispăruți și răniți, victime ale traficanților criminali care le exploatează suferința și mizeria”, a indicat șeful guvernului într-un mesaj postat pe Twitter, asigurând că urmărește „situația în timp real”.

Traversările ilegale ale Canalului Mânecii au crescut de la începutul anului. De la 1 ianuarie 2021, se estimează că peste 21.000 de persoane au ajuns în Marea Britanie din Franța. 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole