Antena 3 CNN Actualitate Social Amaxofobia, frica uriașă de care suferă mulți români. Ce este și cum poți scăpa de ea

Amaxofobia, frica uriașă de care suferă mulți români. Ce este și cum poți scăpa de ea

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 16:00 29 Ian 2024 Modificat la 16:00 29 Ian 2024

Dacă manifestați sau ați manifestat până acum anxietate intensă sau panică la gândul de a conduce o mașină, rigiditate în mușchi, în special în zona gâtului și a spatelui, transpirație excesivă, puls accelerat, disconfort gastrointestinal și senzație de amețeală, mai ales înainte sau în timpul șofatului, s-ar putea să suferiți de amaxofobie.

Amaxofobia este clasificată ca o fobie specifică, fiind definită ca frica excesivă și irațională de a conduce o mașină.

Persoanele care suferă de amaxofobie pot resimți anxietate intensă, panică și simptome fizice atunci când se află în situații legate de conducere.

Citește și: Noul tip de frică devenit fenomen în România. Mulți tineri români suferă de această anxietate

Amaxofobia poate afecta semnificativ calitatea vieții și poate impune limite asupra activităților zilnice ale individului. Persoanele care suferă de această fobie pot evita călătoriile sau pot depinde de transportul public sau de alți pentru a-și desfășura activitățile. Această frică poate limita oportunitățile sociale și profesionale, ducând la izolare și diminuând încrederea în sine.

Cum depășim amaxofobia

În primul rând este recomandată consultarea unui specialist. Un psiholog sau terapeut specializat în tratarea fobiilor poate oferi ajutor esențial în înțelegerea și depășirea amaxofobiei prin terapie cognitiv-comportamentală sau alte abordări terapeutice.

Abordarea treptată a situațiilor legate de conducere poate ajuta la diminuarea anxietății. Începând cu situații mai puțin stresante și avansând treptat spre cele mai dificile, persoana afectată poate construi încrederea în propriile capacități.

Pot fi abordate tehnici de relaxare precum exercițiile de respirație, meditația și alte tehnici de relaxare care pot ajuta la gestionarea anxietății în timpul șofatului, potrivit click.ro.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole