Antena 3 CNN Actualitate Justiție Amânare în dosarul în care Gabriel Oprea este acuzat de abuz în serviciu. Judecătorii au cerut explicații suplimentare de la DNA

Amânare în dosarul în care Gabriel Oprea este acuzat de abuz în serviciu. Judecătorii au cerut explicații suplimentare de la DNA

3 minute de citit Publicat la 12:29 14 Mar 2017 Modificat la 12:29 14 Mar 2017

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au amânat, marţi, pentru 25 aprilie, dosarul în care fostul vicepremier Gabriel Oprea este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu cheltuirea unor sume din bugetul DIPI, respectiv achiziţionarea unui autoturism Audi A8. 

La primul termen al procesului, magistraţii au dispus trimiterea unei adrese la DNA, pentru ca procurorii să precizeze textele de lege avute în vedere pentru inculpaţii trimişi în judecată sub acuzaţia de abuz în serviciu. 

De asemenea, instanţa a decis trimiterea unei adrese la Ministerul Finanţelor Publice, în vederea constituirii acestei instituţii ca parte civilă în dosar. 

În plus, magistraţii au dispus trimiterea unor adrese la MAI şi DIPI, pentru a se preciza unde se află autoturismul Audi, achiziţionat de DIPI şi folosit de Oprea, dar şi dacă a fost iniţiată o procedură internă de recuperare a sumelor de bani care apar în rechizitoriu. 

Preşedintele completului a mai spus că ar aprecia dacă un consilier de la DIPI ar participa la acest proces. 

De cealaltă parte, avocatul lui Gabriel Oprea, Dan Lupaşcu, fost judecător şi membru CSM, le-a spus magistraţilor că în dosarul ajuns în instanţă se află un volum cu documente clasificate, la care el şi clientul său nu au acces, astfel încât se încalcă în acest caz dreptul la apărare. 

"În momentul de faţă, Gabriel Oprea nu îşi mai aminteşte ce rezoluţie a pus pe documentul pe care i l-a prezentat secretarul de stat. Vrem accesul la documentele clasificate", a declarat avocatul, însă judecătorii i-au răspuns că a fost sesizată în acest sens Curtea Constituţională. 

Procesul a fost amânat pentru data de 25 aprilie, deoarece unii inculpaţi nu şi-au angajat avocaţi. 

În luna mai 2016, Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul privind Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI). 

Gabriel Oprea, care a îndeplinit funcţiile de viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. 

În dosar au mai fost deferiţi justiţiei: Gheorghe Nicolae, chestor principal de poliţie, la data faptelor şef al DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu şi pentru două infracţiuni de deturnare de fonduri, dintre care una în formă continuată; Gabriel-Nicolae Pavel, comisar şef de poliţie, la data faptei şef al Serviciului Juridic din DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu; Nelu Zărnică, chestor principal, subsecretar de stat la data faptei, şi Marian-Dănuţ Iacob, comisar şef de poliţie, şeful unei structuri administrative la data faptei, ambii pentru deturnare de fonduri, în formă continuată. 

Potrivit DNA, Oprea, cu ajutorul lui Nicolae şi Pavel, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale DIPI şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor. 

"Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie. Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar DIPI a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, în valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinaţia legală a fondurilor operative", susţin procurorii. 

DNA precizează că, în perioada 21 august - octombrie 2015, Gheorghe Nicolae a schimbat destinaţia resurselor materiale alocate instituţiei publice pe care o conducea, respectiv a autoturismului Audi A8 achiziţionat din fonduri operative în mod conspirat, pentru folosinţa personală şi exclusivă a ministrului de Interne în funcţie Gabriel Oprea. 

De asemenea, în perioada 2014 - 2015, acelaşi inculpat, în mod repetat, a aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinaţia unei alte sume - de peste 238.000 lei, alocată pentru fonduri operative, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituţiei, care nu au fost circumscrise activităţilor, acţiunilor sau misiunilor cu caracter informativ-operativ. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole