O familie acuză că mașina în care se afla a fost folosită drept scut uman de către Poliția Română: ”Pare scenariu de film, dar iată cum poți muri pe străzile din România”, se arată pe pagina de Facebook a șoferului.
”Pe scurt: Da. Aceasta este mașina mea și da, suntem vii, atât eu, cât și soția mea. Am fost folosiți ca scuturi umane de către Poliția Română! Pare scenariu de film, dar citește povestea mai jos ca să afli cum poți muri oricând pe șoselele din România, din cauza unei decizii greșite a unui agent de poliție.
Povestea pe larg: Ieri, duminică, 20.10.2024, în drum spre Sibiu, în localitatea Șelimbăr, un echipaj de poliție ne-a făcut semn să oprim pe loc, blocând ambele benzi de circulație pe sensul spre Sibiu. Noi, alături de ceilalți participanți la trafic, am rămas în mașini, fără nicio explicație din partea agenților. Unul dintre agenți a trecut pe lângă mașinile noastre, ducând un dispozitiv cu țepi (numit spike) pentru oprirea forțată a unui vehicul în mișcare. În câteva secunde, am fost loviți din spate de o mașină despre care am aflat ulterior că era furată și condusă de o persoană de cetățenie elvețiană, fără permis, sub influența drogurilor, urmărită de poliție. Impactul ne-a aruncat aproximativ 15 metri în față.
Ce ne-a salvat
- În primul rând, Dumnezeu!
- Faptul că persoana din mașina din fața noastră a avut inspirația să se mute mai în față, evitând un impact care ne-ar fi strivit între cele două mașini.
- Faptul că am decis să nu luăm copilul nostru cu noi. Locul Evei, fiica noastră, a fost cel mai avariat și nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă era în mașină.
Am văzut știrea despre acest incident pe toate canalele de știri, dar nicio publicație nu a prezentat realitatea. Titlul corect al știrii ar fi fost: Poliția a creat un scut uman pentru a prinde o persoană care a furat o mașină.
Întrebările mele sunt
- De ce a fost nevoie de un scut uman când poliția avea deja dispozitivul de oprire forțată a mașinilor?
- Dacă tot am fost opriți, de ce nu ne-au evacuat înainte de impact?
- De ce nu apare povestea reală în presă, deși reporterii au fost la fața locului?
- Cum putem trăi liniștiți pe șoselele din România când cei care ar trebui să ne protejeze ne pun în pericol?
- Ce măsuri pot fi luate pentru ca astfel de situații să nu se mai repete?
- Cine ar fi avut grijă de copilul nostru, dacă ar fi rămas orfan din cauza unei decizii a poliției?
Această poveste nu trebuie să rămână doar pe Facebook. Rog pe cei care știu ce demersuri trebuie făcute pentru a-i trage la răspundere pe cei vinovați să îmi spună”, scrie Andrei Ghica pe o rețea socială.
Pe scurt: Da. Aceasta este masina mea si da, suntem vii, si eu si sotia mea. Am fost folositi drept SCUTURI UMANE de...
Publicată de Ghica Andrei pe Luni, 21 octombrie 2024
Ce spune poliția
”Toate aspectele care privesc modul de intervenție a polițiștilor pentru interceparea în trafic și reținerea unui bărbat suspectat de săvârșirea unei infracțiuni de furt, comise în județul Brașov, sunt supuse unei analize atent desfășurate la nivelul instituției noastre.
Subliniem faptul că în niciun caz, prin modul de acțiune, polițiștii nu au folosit mașini ale participanților la trafic pentru oprirea șoferului urmărit.
Întreaga misiune, din momentul observării mașinii suspecte în trafic pe DN 1, Hula Bradului și până la prinderea bărbatului care o conducea, s-a derulat contra cronometru, iar polițiștii aflați în urmărire au avut ca obiectiv prioritar siguranța celorlați participanți la trafic.
Este regretabil faptul că participanți la trafic au avut de suferit în urma acestei misiuni și, pentru a stabili dacă au fost sau nu sincope în modul de acțiune a polițiștilor, modul de intervenție este analizat de către polițiștii din cadrul Serviciului de Pregătire Profesională și Serviciului Rutier. În funcție de concluziile care reies în urma acestei analize, vor fi dispuse măsuri în consecință”, se arată în comunicatul poliției.