Antena 3 CNN Externe Alunecare masivă de teren în Germania devastată de inundații

Alunecare masivă de teren în Germania devastată de inundații

Alexandra Ionescu
<1 minut de citit Publicat la 13:38 16 Iul 2021 Modificat la 14:27 16 Iul 2021

Imagini greu de privit după o alunecare de teren, în Germania. 

Mai multe persoane și-au găsit sfârșitul iar  altele sunt date disparute în Germania în urma unei grave alunecări de teren, produsă după intemperii violente care au măturat, vineri dimineața, case dintr-o localitate situată nu departe de Koln.

În Erftstadt-Blessem, “casele au fost luate de ape, iar unele s-au prăbușit. Mai multe persoane sunt date disparute”, este mesajul postat pe Twitter de autoritățile districtului.

Purtătoarea de cuvânt a declarat pentru AFP că au fost “confirmate” mai multe decese.

[GAL layout="2"]

Pe Internet au apărut mai multe imagini care arată zona respectivă din Erftstadt-Blessem distrusă aproape complet.

În imagini, se observă cum într-un crater imens se revarsă apa adusă de viituri, dar și noroi sau molozul rămas în urma caselor dărâmate.

"Primim apeluri de urgenţă din gospodării, însă de multe ori intervenţia nu este posibilă", au explicat autorităţile cu referire la această zonă aflată la mai puţin de 40 de kilometri de Koln.

Alunecarea de teren va agrava bilanţul victimelor din landul Renania de Nord-Westfalia, intens afectat de intemperii.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole