Antena 3 CNN Coronavirus Restricții anti-COVID în alte două localități de lângă București. Rata de infectare a depășit 2 la mie

Restricții anti-COVID în alte două localități de lângă București. Rata de infectare a depășit 2 la mie

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 22:18 15 Sep 2021 Modificat la 22:18 15 Sep 2021

În Brănești, rata de incidență este de 2.22 la mia de locuitori, iar în Domnești - 2,28 la mie.

Astfel, începând de joi, masca redevine obligatorie în spațiile publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.

Cinematografele, spectacolele sau concertele sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie.

Se permite organizarea de nunți și botezuri cu un număr de participanți de maxim 150 de persoane în exterior sau maxim 100 de persoane în interior, cu respectarea normelor de protecție sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani.

Nunți sau botezuri cu maxim 300 de participanți în interior și doar cu dovada vaccinării, testării negative sau trecerii prin boală

Totodată, se permite organizarea de nunți sau botezuri cu un număr de participanți de maxim 300 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp pentru fiecare.

Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARSCoV-2.

În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanțe de minimun 1 metru între persoane.

Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

De asemenea, în spațiile închise sau deschise competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru
persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Regulile complete se găsesc pe site-ul Prefecturii Ilfov.

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole