Antena 3 CNN Coronavirus Alte 250 de cazuri de coronavirus în ultimele ore. Care e bilanțul infectărilor în România

Alte 250 de cazuri de coronavirus în ultimele ore. Care e bilanțul infectărilor în România

2 minute de citit Publicat la 13:02 16 Iun 2020 Modificat la 13:02 16 Iun 2020

Până astăzi, 1437 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 15.06.2020 (10:00) – 16.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 10 decese (7 bărbați și 3 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Brăila, Brașov, Călărași, Iași, București, Neamț, Prahova și Vrancea.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 2 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 250 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 173 de pacienți. 

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.407 persoane. Alte 86.122 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 573.638 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 454 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 4.963 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 107 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 134.700 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal. 

Totodată, în data de 15 iunie a.c., 86 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.393  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franța, 681 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 114 cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 29 au fost dec larați vindecați: 9 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Etichete: coronavirus România
Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole