Antena 3 CNN Actualitate Alpinistul Adrian Vălean, momente grele în Himalaya: ''Să urci fără oxigen şi fără sprijinul şerpaşilor e foarte dificil''

Alpinistul Adrian Vălean, momente grele în Himalaya: ''Să urci fără oxigen şi fără sprijinul şerpaşilor e foarte dificil''

2 minute de citit Publicat la 15:32 12 Mai 2016 Modificat la 15:32 12 Mai 2016

Alpinistul Adrian Vălean a anunţat că a reuşit să ajungă la peste 7.000 de metri altitudine, în Himalaya, fără oxigen şi fără şerpaşi, însă nu a reuşit să urce şi să coboare pe schiuri, la peste 8.200 de metri, aşa cum îşi propusese, din cauză că era 'gheaţă şi stâncă şi foarte puţină zăpadă', potrivit Agerpres.

'Salutare prieteni! M-am întors în Katmandu, Nepal, după 4 săptămâni. A fost cu siguranţă cea mai grea expediţie şi experienţă în materie de munte de până acum. Să urci pe un vârf de peste 8.000 m e dificil, să urci fără oxigen şi fără sprijinul şerpaşilor e foarte dificil, să urci solitar şi mai ales să şi vrei să cobori pe skiuri e cu adevărat extrem şi cu toate ca am tras din răsputeri nu am reuşit să realizez ce mi-am propus. Condiţiile de pe munte au făcut imposibilă tentativa de a skia: gheaţa şi stânca şi foarte puţină zăpadă", a scris alpinistul român într-o postare pe pagina personală de Facebook.

Adrian Vălean a anunţat deja că a renunţat la încă o tentativă de a urca pe vârf, având în vedere cât de grea a fost această expediţie în Himalaya.

"Condiţiile de munte au fost dificile, dar cred că e prima dată când mi-am atins limitele fizice şi ăsta e motivul principal pentru care am renunţat la încă o tentativă de urca pe vârf...Pe scurt, am ajuns de două ori la peste 7000 m, am echipat toate taberele necesare ascensiunii de unul singur, am cărat şi am avut pregătit echipamentul de ski şi cel de ascensiune clasică pe munte, am slăbit 7 kg, iar la momentul la care m-am retras am fost printre puţinii alpinişti care am atins altitudinea de 7.200 m", mai spune Adrian Vălean.

Până acum, alpinistul Adrian Vălean a efectuat mai multe expediţii, în Caucaz, în Alpi şi în Anzi. Cea mai grea expediţie a fost cea pe Kangchenjunga, al treilea vârf din lume, după Everest şi K2.

"În 2002 am fost în Caucaz, atunci am urcat pe Elbrus, în 2003 am fost din nou în Caucaz, am urcat vreo două vârfuri de peste 4.000 de metri şi pe vârful estic al Elbrus. În 2004 am început să merg în Alpi şi din 2004 până în prezent am fost în Alpi în fiecare an, cel puţin 2-3 săptămâni şi acolo am făcut trasee, vârfuri. Am urcat pe Mont Blanc de opt sau nouă ori, pe trei rute diferite. Cred că am urcat 10 sau 12 vârfuri de peste 4.000 de metri în Alpi. Am mai fost în Anzi în 2005, în Pamir, pe Vf. Lenin în 2006, în Himalaya în 2012 pe Kangchenjunga până la 7.000 de metri, pe Manaslu până la 7.400 de metri. Cea mai grea expediţie, de departe, a fost aia de pe Kangchenjunga, care e un vârf şi periculos şi foarte tehnic, cu multe porţiuni de perete, expuse, vremea e foarte schimbătoare, noi nici n-am avut noroc de vreme bună, au fost foarte multe precipitaţii şi vânt foarte puternic şi nu am putut ajunge pe vârf", a spus Adrian Vălean, într-un interviu acordat AGERPRES.

Sursă: Agerpres
Etichete: himalaya nepal
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole