Antena 3 CNN Actualitate Alocațiile copiilor cresc din 2024. Klaus Iohannis a promulgat legea

Alocațiile copiilor cresc din 2024. Klaus Iohannis a promulgat legea

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 14:00 10 Noi 2023 Modificat la 14:00 10 Noi 2023

Astfel, cuantumul alocaţiei va creşte din oficiu, în fiecare an, conform unui act normativ aprobat de guvern şi promulgat joi de preşedintele Klaus Iohannis.

Măsura a fost luată în contextul scumpirii alimentelor si serviciilor. 

De la începutul anului trecut, alocaţia pentru copiii de până la doi ani este de 600 de lei, iar pentru cei cu vârsta între 2 şi 18 ani, alocaţia a ajuns la 243 de lei. 

În cazul minorilor cu handicap, alocaţia de stat pentru copii este de 600 de lei.

Alocaţia de stat li se acordă şi tinerilor de peste 18 ani care sunt elevi de liceu sau şcoală profesională, până la terminarea studiilor, precum şi majorilor cu handicap care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ preuniversitar, dar nu mai târziu de vârsta de 26 de ani.

Ordonanţa prevede indexarea anuală, din oficiu, cu rata medie a inflaţiei, a cuantumului alocaţiei de stat pentru copii, începând cu drepturile lunii ianuarie 2023.

De la începutul anului trecut, alocaţia pentru copiii de până la 2 ani a fost stabilită la 600 de lei, iar pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani, la 243 de lei. În cazul minorilor cu handicap, alocaţia este de 600 de lei.

Potrivit sursei citate, "începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2022, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:

a) 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 243 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3);

c) 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap".

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole