A murit pictorul Sorin Dumitrescu. Artistul a făcut ilustrația unor volume de Nichita Stănescu, cu care era și prieten
Publicat acum 1 ora si 27 minute
”Săptămâna aceasta am depus, la Biroul Permanent al Senatului, o propunere legislativă privind recunoaşterea perioadei 6 - 31 decembrie ca perioadă oficială a sărbătoririi colindului românesc.
Inițiativa este făcută cu ajutorul Ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, și vine în sprijinul manifestărilor culturale realizate de către păstrători ai tradiţiei şi obiceiurilor din toată ţara.
Am sprijinul colegilor din PNL, însă am speranța că și ceilalți parlamentari vor susține proiectul pentru că este unul bun, de care societatea din România are nevoie.
#senatordeTimis #traditii #colindulromanesc #cultura”, a spus Gorghiu.