Copreşedintele PNL Alina Gorghiu scrie pe Facebook că demisia lui Gabriel Biriş din funcţia de secretar de stat „scapă ieftin” Ministerul de Finanţe din criza de imagine, însă în locul premierului Dacian Cioloş l-ar fi demis pe acesta imediat, încă de miercuri, şi spune că acelaşi lucru ar fi trebuit să îl facă şi ministrul Anca Dragu.
„Demisia de astăzi a lui Gabriel Biriş scapă destul de ieftin Ministerul Finanțelor de cea mai urâtă criză de imagine în care a fost băgat acest Guvern în apropierea finalului său de mandat. Pentru aceeia care l-am susținut, am fost puşi într-o mare dificultate. Dar răspunsul e simplu: în locul premierului îl demiteam pe Biriş de ieri, nu stăteam încă 24 de ore să aştept. Este valabil şi pentru doamna ministru, care parcă mai ieri se lăuda la un post tv că își asumă un nou proiect de modificare a codului fiscal. Ca sa amintim unora: mandatul lor este de încă 4 luni şi nu pot face prin ordonanță ce trebuie să facă un parlament legitim ales”, a scris Alina Gorghiu, joi, pe pagina sa de Facebook.