Antena 3 CNN Politică Alina Gorghiu: Am abrogat aberația legislativă cu pensionarea anticipată a magistraților

Alina Gorghiu: Am abrogat aberația legislativă cu pensionarea anticipată a magistraților

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 19:58 22 Mar 2021 Modificat la 19:58 22 Mar 2021

Senatorul Gorghiu a anunțat că luni, măsura privind pensionarea anticipată a magistraților, introdusă în 2018, a fost abrogată. „Este un început bun pentru dezamorsarea tuturor bombelor legislative introduse de PSD în Legile justiției și un semnal important că Parlamentul actual lucrează în beneficiul cetățeanului și pentru un stat de drept”, a comentat Alina Gorghiu, potrivit Mediafax.

Reprezentantul PNL a mai spus că era „singura soluție pentru a pune ordine în dezordinea pe care PSD a dorit să o instaureze în sistemul judiciar când a legiferat această măsură”.

„Datele statistice scot în evidență carențele privind resursa umană calificată în sistem la momentul actual. Dacă la nivelul anului 2020, 296 magistrați s-au pensionat, în acest an, și cifrele sunt numai pentru primele două luni, 97 judecători și 27 procurori au formulat propuneri de eliberare din funcție.

Este evident că o diminuare a numărului de magistrați ca urmare a pensionării anticipate a acestora ar fi perturbat și mai mult starea de fapt”, scrie în comunicatul de presă semnat de vicepreședintele Senatului, Alina Gorghiu.

Alina Gorghiu: Parlamentul a reparat ceea ce specialiștii de drept au semnalat în sens negativ în rapoartele MCV

„Însă, cu această reparație legislativă, inițiată de mine împreună cu alți colegi parlamentari, Parlamentul atestă că este demn de încrederea românilor. Și oferim o nouă imagine în spațiul extern, reparând ceea ce specialiștii de drept au semnalat în sens negativ în rapoartele MCV, în documentele Comisiei de la Veneția și GRECO.

Cel mai mult mă bucură că PNL, prin votul de azi, bifează un important obiectiv pe termen scurt realizat la capitolul Justiție, așa cum ne-am angajat în programul de guvernare 2020-2024. Și că Parlamentul sprijină eforturile Guvernului Cîțu de ridicare a MCV pentru România”, a precizat Gorghiu.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole