Fosta șefă DIICOT Alina Bica a dezvăluit duminică, la Antena 3, că ea a fost interceptată pe vremea când conducea această structură, dar a aflat după mai mulți ani.
”Am fost interceptată la șef DIICOT”, a declarat Alina Bica, duminică, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3, adăugând că a aflat acest lucru abia după ani de zile.
”La trei săptămâni după ce am fost numită șef DIICOT, am avut primul dosar constituit”, susține Bica.
Bica a precizat că mandatul său de ascultare a fost dat de consilierul șefei DNA, Valentin Șelaru.
”Kovesi a avut o antipatie profundă pentru mine”, a mai spus Bica.