Antena 3 CNN Life Alimentele care îţi reduc pofta de mâncare în mod natural. Nu trebuie să îți lipsească din casă

Alimentele care îţi reduc pofta de mâncare în mod natural. Nu trebuie să îți lipsească din casă

1 minut de citit Publicat la 13:57 10 Mar 2018 Modificat la 13:57 10 Mar 2018

De câte ori ţii o dietă îţi aminteşti ce înseamnă să îţi fie foame cu adevărat şi acesta este unul dintre motivele pentru care, de cele mai multe ori eşuezi în tentativa ta de a scăpa de câteva kilograme.

 Dar ce ar fi dacă ai şti că există o mulţime de alimente sănătoase care pot contribui semnificativ la suprimarea senzaţiei de foame şi a pofeti de mâncare? Noi ţi-am făcut o listă cu 10 dintre ele, sănătoase şi uşor de introdus în alimentaţia ta zilnică. Încearcă-le şi ai să fii surprinsă de rezultate.

Migdale

O mână de migdale reprezintă o gustare excelentă, pentru că are un conţinut bogat de antioxidanţi, vitamina E şi magneziu. Migdalele s-au dovedit foarte eficiente când vine vorba despre a creşte senzaţia de saţietate, conform celor mai recente studii prezentate anul trecut la Congresul Societăţii Americane pentru Studiul Obezităţii. Deci, ce mai aştepţi? Transformă-le în gustarea ta preferată de la ora 10, să zicem, informează csid.ro.

Cafea

Dacă bei prea multă cafea pe zi rişti să te alegi cu tensiune arterială crescută, stări de nervozitate şi epuizare, o ceaşcă dimineaţa îţi accelerează metabolismul şi, mai mult decât atât, suprimă senzaţia de foame. Secretul? Cafeina şi antioxidanţii. Doar ai grijă să nu le diminuezi efectul cu adaosul de zahăr şi de lapte.

Ghimbir

Timp de secole, multe culturi au folosit această rădăcină pentru calităţile ei digestive uimitoare. Fie că îl pui într-un smoothie sau într-un fel de mâncare mai sofisticat, ghimbirul funcţionează ca un stimulent care energizează organismul, îmbunătăţeşte digestia şi reduce senzaţia de foame.

Avocado

Plin de fibre şi grăsimi mononesaturate sănătoase, avocado suprimă apetitul când este consumat cu moderaţie. Cum funcţionează? Grăsimile pe care le conţine transmit creierului semnale care îl anunţă că stomacul este plin.

Etichete: alimente reducere cafea
Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole