Anul acesta, coşurile nu vor fi la fel de pline.
Sărbătorile de iarnă sunt din ce în ce mai aproape, iar românii își fac deja lista de cumpărături.
Vestea rea este că anul acesta vor putea pune în coş mult mai puţine produse decât anul trecut.
Citeşte şi: Când intră pensiile în decembrie 2022 şi ianuarie 2023. Anunţ făcut de ministrul Muncii, Marius Budăi
Pe parcursul întregului an am asistat la scumpiri la toate produsele de bază. Zahărul, de exemplu, s-a scumpit cu 62%, uleiul cu 41%.
La făină, de asemenea, vedem o scumpire de 35%, iar la cartofi preţul s-au mărit cu 31%.
[GAL layout="2"]Urmează lactatele şi pâinea, mai scumpe cu 27%, ouăle cu 25%, iar carnea de pui şi cea e porc cu 20, respectiv 15% mai scumpe.
Mai mult decât atât, prețurile produselor alimentare se estimează că vor creşte şi mai mult de sărbători.
Cele mai mari costuri vor fi la carnea de porc, ulei și lactate. Dacă acum un kilogram de carne de porc îl găsim în supermarketuri la preţul de 25 de lei, în ultima lună a anului, acelaşi kilogram poate să treacă chiar şi de 30 de lei.
Uleiul, de asemenea, va ajunge la 18 lei, de la 14, cât este în prezent. La lapte vom vedea o creştere de circa 2 lei, o mărire de la 8 la 10 lei.
Acestea sunt, de altfel, şi cele mai căutate produse de români în perioada sărbătorilor.
Totodată, spun analiştii, coşul de cumpărături din decembrie va ajunge să fie cu 15% mai scump decât în noiembrie.
Astfel că dacă în luna noiembrie suma coşului cu produsele de bază era de circa 170 de lei, în decembrie acesta va ajunge şi la 200 de lei, adică cu 30 de lei mai mult.
Cu cât s-au scumpit produsele de bază în 2022
Zahăr - 62%
Ulei - 41%
Făină - 35%
Cartofi - 31%
Pâine - 27%
Lactate - 27%
Ouă - 25%
Carnea de pui - 20%
Carnea de porc - 15%
sursa: INS
Produsele care se vor scumpi cel mai mult în ultima lună a anului
Carnea de porc - 25 lei /kg -> peste 30 lei
Ulei - 14 lei ->18 lei
Lapte - 8 lei -> 10 lei
Coşul de alimente pentru luna decembrie
Noiembrie: 170 lei
Decembrie: 200 lei, mai mult cu circa 15%.