Antena 3 CNN Actualitate Alimentele de post care păcălesc creierul. Le imită pe cele de "dulce" şi potolesc senzaţia de foame

Alimentele de post care păcălesc creierul. Le imită pe cele de "dulce" şi potolesc senzaţia de foame

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 16:00 19 Mar 2024 Modificat la 16:00 19 Mar 2024

O greşeală des întâlnită în alimentaţie celor care ţin post este aceea că obişnuiesc să consume, în mod regulat, în post, alimente extrem de nocive.

Printre alimentele de post care trebuie excluse din lista celor care vor să ţină Postul Mare se numără margarina, pateul sau cârnaţii vegetali, însă lista nu se opreşte aici.

Pentru a oferi un gust apropiat produselor "de dulce", aceste alimente vedetă în perioada postului conţin o mulţime de chimicale. În plus, sunt alimente cu calorii goale şi de foarte proastă calitate.

Din fericire, există câteva alimente de post care păcălesc creierul şi le imită pe cele de dulce, astfel încât cei care ţin Postul Paştelui să treacă mai uşor peste această perioadă.

Alimentele de post care păcălesc creierul şi le imită pe cele "de dulce"

Alimentele "de dulce" sunt acele produse din carne sau derivate din carne. În timpul postului, multe persoane nu mănâncă "de dulce", alegând fructele, legumele sau seminţele.

În alimentaţia omului modern care ţine post, au apărut numeroase produse care imită produsele "de dulce", cu alte cuvinte acele alimente interzise în perioada postului.

Potrivit site-ului crestinortodox.ro, în timpul postului jertfim atât nevoia de hrană tare, dătătoare de energie, cât şi poftirea acelor alimente foarte gustoase.

Din acest motiv, pentru că imită cu fidelitate gustul alimentelor "de dulce", o gamă variată de produse numite "de post" nu ar mai trebui să fie folosite în vremea postului.

Nevoia de lapte din perioada postului poate fi foarte uşor înlocuit cu laptele de ovăz, migdale, cocos, soia sau orez.

La fel de bine untul poate fi înlocuit cu alimente grase, cum ar fi uleiul de floarea soarelui, paste de avocado sau crema de cocos.

Există iaurt din soia sau din nucă de cocos și sunt excelente la gust, mai ales combinate cu fructe proaspete.

Cât despre ouă, acestea pot fi înlocuite în perioada postului cu tofu moale. Unele alimente de post, consumate des în această perioadă, ar trebui eliminate din regim, pentru că nu ne fac bine sau nu sunt sănătoase.

Mulţi dintre cei care vor să ţină Postul Mare fac greşeli în ceea ce priveşte alimentaţia, întrucât consumă în mod regulat alimente la conserve şi borcane, care sunt extrem de nocive pentru organism.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole