Antena 3 CNN Actualitate Alimente expirate sau ținute la temperaturi improprii, în zona Transfăgărășan. O cantitate uriașă de produse a fost reținută

Alimente expirate sau ținute la temperaturi improprii, în zona Transfăgărășan. O cantitate uriașă de produse a fost reținută

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 21:21 13 Iul 2021 Modificat la 21:27 13 Iul 2021

Comisarii au constatat nereguli legate de vânzarea de produse expirate, fără etichete sau ţinute la temperaturi de peste 30 de grade Celsius.

Acţiunile au avut loc pentru a se asigura că operatorii economici respectă drepturile consumatorilor, a transmis Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

„Până în acest moment, comisarii ANPC au aplicat 9 amenzi contravenţionale, în valoare de 49.000 lei, şi 2 avertismente, oprind definitiv de la comercializare şi retrăgând din circuitul consumului uman peste jumătate de tonă de produse alimentare, în valoare de aproximativ 21.000 de lei, mai mulţi operatori economici aflându-se, în continuare, în verificări", a arătat ANPC.

Astfel, cele mai importante abateri constatate au fost:

- comercializarea sau utilizarea ca materie primă a unor produse alimentare cu data durabilităţii minimale/data limită de consum depăşite
- utilizarea de aparate de măsură neverificate şi neomologate
nerespectarea condiţiilor de depozitare precizate de producător pe eticheta produselor alimentare (temperatură neconformă, depozitare direct pe paviment sau în locuri neautorizate)
- expunerea la vânzare a produselor alimentare la temperaturi de peste 30 de grade C, fapt care aduce produsele în cauză într-o stare total improprie consumului
- expunerea la vânzare a produselor alimentare fără etichete sau cu etichete care nu prezentau elemente de identificare ale producătorului, importatorului sau termene de valabilitate
- expunerea la vânzare a produselor alimentare cu informări deficitare faţă de consumator (absenţa sursei de provenienţă a produsului, a denumirii, preţului acestuia etc.).

De asemenea, s-au găsit nereguli legate de prepararea unor produse alimentare în condiţii improprii, expunerea la vânzare a produselor alimentare din carne de vânat, fără documente de provenienţă a acesteia, comercializarea a diverse băuturi neconforme (depozitate deficitar, fără elemente de identificare etc.), condiţii neconforme de primire turistică şi servicii de cazare deficitare.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole