Antena 3 CNN Actualitate Alimente de evitat în Postul Paştelui. Cel mai nociv se găseşte în mai toate frigiderele

Alimente de evitat în Postul Paştelui. Cel mai nociv se găseşte în mai toate frigiderele

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:00 27 Feb 2023 Modificat la 14:00 27 Feb 2023

Din cauza limitării produselor de origine animală, credincioşii sunt predispuşi să consume alimente extrem de nocive în perioada postului Paştelui.

În 2023, Postul Paştelui durează 48 de zile şi este cel mai lung şi aspru post de peste an. Cele 48 de zile de post nu sunt o misiune foarte uşoară pentru enoriaşi, mai ales că aceştia vor trebui să-şi asigure porţia zilnică de vitamine şi minerale din alimentaţia restrictivă specifică acestei perioade.

Mulţi dintre cei care vor să ţină Postul Paştelui fac greşeli în ceea ce priveşte alimentaţia, întrucât consumă în mod regulat anumite produse care sunt o adevărată bombă calorică.

Există câteva alimente pe care toţi cei care vor să ţină Postul Paştelui trebuie să le evite, precum pateul vegetal sau margarina, unul dintre alimentele pe care îl găsim în mai toate frigiderele.

Alimentele de evitat în Postul Paştelui

Printre alimentele de evitat în Postul Paştelui se numără pateul vegetal. Acest tip de aliment este unul dintre cele mai consumate produse în această perioadă.

Cu toate acestea, combinaţia dintre pâine şi acest pateu vegetal este una foarte dăunătoare pentru organism şi este considerată chiar o bombă calorică.

Mai mult decât atât, pateul vegetal este bogat în E-uri, gluten, sare în exces sau amidon, scrie doc.ro

Soia este alt aliment de evitat în Postul Paştelui. Din păcate, cele mai multe produse din soia sunt modificate genetic. Consumul unui astfel de produs poate duce la modificări hormonale.

Margarina, unul dintre alimentele pe care îl găsim în mai toate frigiderele, nu ar trebui deloc consumată. Margarina are foarte multe grăsimi trans, acele grăsimi care favorizează depunerea colesterolului pe vasele de sânge.

Consumată pe termen lung, acest aliment de evitat în Postul Paştelui, poate duce la apariţia bolilor cardiovasculare. Totodată, grăsimile hidrogenate din margarină slăbesc sistemul imunitar, provocând şi rezistenţă la insulină.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole