Antena 3 CNN Life Sănătate Alimentul care poate reduce nivelul de colesterol în sânge, dieta benefică pentru digestie şi inimă

Alimentul care poate reduce nivelul de colesterol în sânge, dieta benefică pentru digestie şi inimă

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 16:00 01 Mar 2023 Modificat la 16:00 01 Mar 2023

Alimentul, analizat de numeroase grupuri de cercetare din întreaga lume, poate fi inclus cu uşurinţă într-o dietă benefică pentru digestie şi inimă. Medicii au explicat, în numeroase rânduri, că pentru a avea efecte acest aliment trebuie inclus în meniul zilnic ori de cel puţin 3-4 ori pe săptămână.

Colesterolul este sintetizat în proporţie de 90% în ficat şi doar 10% provine din alimentaţie, respectiv din stomac. Colesterolul este o lipidă insolubilă în apă, care se găsește în sânge și care intră în compoziția membranelor ce înconjoară ficatul, măduva spinării, creierul și alte țesuturi. Cu alte cuvinte, organismul nu poate funcționa fără colesterol.

Din cauza faptului ca moleculele de colesterol sunt insolubile în apă, ele sunt transportate în organism prin intermediul unor lipoproteine care, în funcţie de densitate, sunt clasificate în: chilomicroni, VLDL, LDL, IDL şi HDL.

HDL colesterol (High Density Lipoprotein) este acel tip de colesterol "bun" care are rol protector cardiovascular și împiedică formarea plăcilor de aterom. Mai exact, lipoproteinele cu densitate mare colectează colesterolul depus la nivelul țesuturilor și pe pereții vaselor de sânge și îl duce la ficat, acolo unde este procesat și eliminat din organism. LDL colesterol (Low Density Lipoprotein) este acel tip de colesterol "rău", responsabil de blocarea vaselor de sânge. În acest caz, lipoproteinele cu densitate mică transportă colesterolul în exces din ficat în tot organismul și îl depune pe pereții vaselor de sânge, ceea ce favorizează apariția plăcilor de aterom.

Citeşte şi: Leguma bogată în fibre, care scade riscul de boli cardiace şi reglează colesterolul și glicemia

Cum este asimilat colesterolul în organism

Grăsimile saturate, alături de sedentarism şi obezitate, reprezintă unele dintre cele mai mari pericole pentru creşterea nivelului de colesterol. Sintetizat în proporţie de 90% în ficat, colesterolul este apoi transformat, în proporţie de 80%, în acid colic şi se eliberează pe canalele biliere, sub formă de suc biliar.

Sucul biliar ajunge în duoden şi emulsionează grăsimi în intestin. La nivelul intestinului, aproximativ 90% din acidul colic este reabsorbit şi dus înapoi în ficat.

Alimentul "secret" care reduce reabsorbirea acidului colic şi, implicit, a colesterolului, este prezent în tărâţe de ovăz.

Fibrele solubile din tărâţele de ovăz, în principiu beta-glucanul, se lipesc de acidul colic din intestin şi scad astfel rata de reabsorbţie a colesterolului înapoi în ficat.

Potrivit studiilor medicale, includerea tărâţelor de ovăz în dietă poate reduce nivelul de colesterol din sânge cu până la 25%.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole