Antena 3 CNN Actualitate Alimentul care nu se alterează niciodată. Este folosit și ca leac pentru infecții, dar trebuie ferit de umezeală

Alimentul care nu se alterează niciodată. Este folosit și ca leac pentru infecții, dar trebuie ferit de umezeală

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 20:00 01 Feb 2024 Modificat la 20:00 01 Feb 2024

Observațiile istorice care se întind până în anul 5500 î.Hr.au fost, în mod evident, limitate de durata vieții umane.

În vremurile moderne, calitățile acestui miracol natural au fost confirmate.

De asemenea, produsului, comercializat în magazine, i-a fost atașat și un termen de garanție.

Chiar și mierea, căci despre ea este vorba, trebuie să se conformeze regulilor privind producerea și comercializarea alimentelor, iar normele prevăd precizarea datei de expirare.

Cu toate acestea, atunci când este depozitată în condiții potrivite, mierea poate rămâne foarte mult timp propice consumului de către oameni.

Miracolul creat de albine: de la nectarul florilor la balsam pentru răni

Mierea este produsă în sacul cu miere al albinei și își dobândește aroma de la tipul de floare din care este colectat nectarul.

Sacul cu miere este un organ specializat care funcționează, între altele, ca depozit pentru nectar și apă, permițând albinei să transporte captura în siguranță până la stup. 

Ajunsă aici, albina va regurgita nectarul și-i va adăuga enzimele care acționează asupra zahărului, pentru a-l transforma în miere.

Atunci când albinele adaugă în nectar glucozoxidază - enzima care transformă zahărul în acid gluconic - reacția chimică produce, între altele, peroxid de hidrogen.

Prezența peroxidului contribuie la proprietățile antibacteriene ale mierii.

De fapt, mierea de calitate medicală este folosită în prezent pentru a trata infecțiile bacteriene rezistente la medicamente.

Pentru a profita de calitățile mierii, aceasta trebuie ferită de umezeală și închisă etanș.

Cu aceste precauții, ținând mierea departe umiditatea care favorizează înmulțirea microorganismelor, putem beneficia de acest rod al albinelor vreme îndelungată. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole