Antena 3 CNN Politică Alfred Simonis: E suspect că Guvernul nu vrea înfiinţarea unei instituţii care să investigheze infracțiunile forestiere

Alfred Simonis: E suspect că Guvernul nu vrea înfiinţarea unei instituţii care să investigheze infracțiunile forestiere

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 15:40 13 Mai 2020 Modificat la 15:40 13 Mai 2020

În plus, "este suspect faptul că Guvernul și Partidul Național Liberal se opune acestui demers, acestei inițiative și nu este de acord ca un organism dedicat investigării infracțiunilor din domeniul forestier să fie înființat", mai spune Simonis.

"În urmă cu două săptămâni, o inițiativă a Partidului Social Democrat depusă în Parlament, cea care presupunea interzicerea de a se face export de buștean, a trecut de Parlamentul României, criticată fiind de cei de la putere.

Astăzi, avem în față o inițiativă a USR, care a avut susținerea în comisia de specialitate, susținerea Partidului Social Democrat, iar, astăzi, la votul final, vom vota pentru înființarea acestei instituții.

Ce este interesant, în schimb, este faptul că PNL-ul, atunci când se afla în opoziție, acuza pe toată lumea, mai ales guvernele PSD, de faptul că se taie 20 de milioane de mc de pădure în fiecare an, iar, astăzi, se opune de fiecare dată, cu fiecare ocazie, oricărui demers prin care încercăm să limităm acest tip de tăieri ilegale, care afectează foarte mult sănătatea oamenilor.

Este suspect faptul că Guvernul și Partidul Național Liberal se opune acestui demers, acestei inițiative și nu este de acord ca un organism dedicat investigării infracțiunilor din domeniul forestier să fie înființat.

Când vă pasă de oameni, stimați colegi de la PNL? Atunci când sunteți în Opoziție și criticați pe toată lumea că nu ia măsuri sau atunci când ajungeți la putere și vă opuneți fiecărei măsuri inițiate de Opoziție?

Astăzi, împreună cu cei de la USR și alte grupuri parlamentare, vom vota această inițiativă legislativă", a transmis Alfred Simonis, liderul Grupului Parlamentar din Camera Deputaților al PSD.
 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole