Disidentul rus Alexei Navalnîi a cerut administrației penitenciarelor să-i aducă în celulă un cangur, o balalaică și o sticlă de alcool.
Fostul lider al opoziției ruse a făcut cererile în scris, potrivit unor scrisori publicate online de echipa sa și analizate de Sky News.
De asemenea, el a cerut ca un deținut din corpul său de clădire să primească un megafon pentru a putea "țipa și mai tare".
Navalnîi a mai solicitat ca un deținut care "a ucis un om cu mâinile goale" să primească centura neagră la karate.
Citește și: Chinezii vor să sape o gaură de peste 11.000 de metri adâncime în deșert. Care este scopul
Cererile au fost făcute după ce criticul Kremlinului a petrecut aproape șase luni în izolare într-o închisoare din regiunea Vladimir, la est de Moscova, însă au fost refuzate.
"Când stai izolat într-o celulă și ai puține distracții, te poți distra cu corespondența trimisă administrației", a explicat Navalnîi.
Navalnîi a contestat în special faptul că i s-a refuzat cererea de a primi un cangur și a anunțat că "va continua să lupte pentru dreptul inalienabil" de a deține acest animal.
Alexei Navalnîi ispășește o pedeapsă de peste 11 ani într-o închisoare aflată la aproximativ 240 de kilometri la est de Moscova.
El a fost judecat pentru fraudă, acuzație despre care spune că a fost inventată pentru a-l reduce la tăcere, potrivit Mediafax.