Vin vaccinurile cele noi, asta în timp ce avem depozitele pline de cele vechi pe care nu le mai vrea nimeni şi ne costă foarte mult şi să le distrugem.
"Este foarte important că am reuşit să reducem cantitatea de la peste 11 milioane la 3 milioane de doze, este clar o economie consistentă în bugetul public", a declarat Alexandru Rafila la Antena 3 CNN.
Ministrul sănătăţii recomandă în continuare vaccinarea categoriilor vulnerabile persoanelor cu vârsta peste 60 de ani, persoanelor cu boli cronice sau oricine doreşte să se vaccineze.
"Studiile demonstrează o eficacitate specifică faţă de tulpinile circulante în acest moment şi avem destul de multe cereri în acest sens", a mai declarat ministrul Sănătăţii.
Alexandru Rafila a mai menţionat că până la sfârşitul anului, şase milioane de doze vor expira.
"Noi am încercat să le donăm, dar nu am reuşit să găsim pe cineva să le ia sub formă de donaţie.", a declarat ministrul.
Distrugerea vaccinelor expirate costă câteva sute de mii de lei.