Rafila este sceptic cu privire la declarațiile oficialului Pfizer.
”Eu sunt destul de reținut în privința acestei declarații, nu știu ce profesie are mai exact doamna la Pfizer. Mereu când e un vaccin de autorizat se depune un dosar la autoritatea competentă – FDA în SUA, EMA în Europa. Sunt date din studii clinice. Sunt trei, cele mai importante – legate de siguranța vaccinului (…), al doilea e eficacitatea – se referă la două elemente, dacă previne îmbolnăvirea și dacă formele grave ale bolii sunt prevenite. Eu, din ceea ce știu, în prima parte a pandemiei, bazându-mă pe informațiile pe care le-am văzut, vaccinul de la Pfizer avea o eficacitate de 94%, iar cel de la Moderna, de 95%, ambele vaccinuri ARNm. Iar celelalte, de la AstraZeneca și Johnson, care folosesc vectori virali, 75-82% (…) Vaccinul antigripal are 65-75%. Nu previne toate îmbolnăvirile (…)
Această declarație (n.r. – a oficialului Pfizer, din Parlamentul European) nu am cum să o comentez, eu spun ce am știut la momentul respectiv. Cert e că lucrurile au evoluat. În privința evitării transmiterii, nu mai sunt diferențe semnificative între persoanele vaccinate și nevaccinate.
Trebuie confruntată declarația doamnei cu datele științifice depuse pentru autorizare, să vedem dacă e o contradicție. Eu cred că e o contradicție. În noiembrie – decembrie 2020, când a fost autorizat vaccinul, informația pe care o aveam noi e că vaccinul avea eficacitate ridicată și că oprește și transmiterea.
Vaccinarea (n.r. – anti-COVID) va continua, în opinia mea, va îmbrăca forma unei campanii de vaccinare sezoniere (…)”, a declarat Alexandru Rafila, pentru România TV.
Cu toate acestea ministrul își dorește mai puține seruri.
”(n.red. – Îmi doresc) să cumpărăm mult mai puține vaccinuri, cu formula actualizată. Cum se vaccinează multe persoane pentru gripă, se vor vaccina și cu doza a 3-a, a 4-a.
(…) Eu încerc să negociez astfel încât să nu mai trebuiască să plătim sau să plătim ceea ce consumăm cu adevărat. Avem puține cazuri (n.r. – de COVID), până în 1.000. Numărul de cazuri de gripă este mai mare, în creștere”, a mai transmis ministrul.