Apelul către colegi a fost făcut la evenimentul "Zilele ştiinţifice ale Institutului Naţional de Boli Infecţioase 'Prof. Dr. Matei Balş'", acolo unde ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a povestit că a primit un mesaj, conform căruia "se împrăştie din elicoptere şi avioane de joasă înălţime" un virus "COVID, dar cu mai multe secvenţe de ARN de Ebola" şi care "trebuie tratat repede, altfel devine periculos".
Astfel ministrul a subliniat că "asemenea aberaţii care circulă în spaţiul public trebuie combătute şi, în mod evident, dincolo de componenta ştiinţifică a unor astfel de manifestări, trebuie să (...) transmitem nişte mesaje şi pentru populaţia generală, pornind de la prevenţie, dacă ne referim la vaccinare şi continuând cu informaţii corecte despre modul în care se administrează, de exemplu, terapia antibiotică, pentru că emergenţa bacteriilor multirezistente la antibiotice reprezintă, probabil, una dintre cele mai importante provocări. (...)
Trebuie să combatem, dincolo de partea profesională, să combatem obscurantismul care ameninţă societatea românească şi care are ramificaţii şi în zona socială şi politică şi care poate, într-un anumit moment, să pună în pericol chiar democraţia din România", a precizat Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, citat de Agerpres.
"Am trecut cu toţii printr-o pandemie cu consecinţe dramatice"
"Am trecut cu toţii printr-o pandemie cu consecinţe dramatice în plan social, în ceea ce priveşte numărul de victime. (...) Vă spun acest lucru pentru că, plecând de la cea mai cunoscută acţiune preventivă din domeniul sănătăţii publice, deci începând cu vaccinarea, continuând cu terapia în bolile infecţioase şi cu multe alte lucruri, toate au fost contestate, au fost blamate. Poate că nu am ştiut noi, ca profesionişti, să le comunicăm suficient de bine, însă am ajuns în nişte situaţii care, din punctul meu de vedere, sunt intolerabile şi pun în pericol sănătatea publică", a mai spus ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.