Antena 3 CNN Life Sănătate Alexandru Rafila: "În acest an vom finaliza strategia privind bolile cerebrovasculare"

Alexandru Rafila: "În acest an vom finaliza strategia privind bolile cerebrovasculare"

Alexandra Dima
<1 minut de citit Publicat la 14:46 13 Mai 2023 Modificat la 14:46 13 Mai 2023

Ministrul Sănătății a spus că strategia a fost lansată în septembrie anul trecut la Cluj, împreună cu reprezentanți ai comisiilor de Neurologie și de Cardiologie din cadrul Ministerului Sănătății.

„Din păcate, în România, nu am avut până în momentul de față un program coerent care să ofere acces în timp real și o intervenție terapeutică eficientă pentru pacienții cu AVC. Am făcut foarte multe progrese în acest sens, pe de-o parte partea investițională, și aici la Oradea este un astfel de centru, iar pe de altă parte în ceea ce privește obținerea competenței profesionale de către mai multe categorii de medici care pot să practice astfel de intervenții”, a spus Alexandru Rafila.

El spune că strategia va fi finalizată în acest an.

„În acest an vom finaliza această strategie pentru bolile cerebrovasculare care va avea termene foarte clare, asumate, în ceea ce privește echiparea centrelor și în ceea ce privește politica de reurse umane fără de care nu se poate realiza aceasyă intervenție în sănătatea publică”, a adăugat ministrul Sănătății.

Etichete: Alexandru Rafila
Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole