Antena 3 CNN Coronavirus Alexandru Rafila, despre relaxarea măsurilor în București: "Putem face astfel de aprecieri dacă am avea o radiografie fidelă a situației. Și nu o avem"

Alexandru Rafila, despre relaxarea măsurilor în București: "Putem face astfel de aprecieri dacă am avea o radiografie fidelă a situației. Și nu o avem"

Mia Lungu
3 minute de citit Publicat la 16:37 22 Ian 2021 Modificat la 16:37 22 Ian 2021

"Asistăm la o aparență reducere a numărului de cazuri și în mod evident, dacă se iau decizii la relaxare, se ține cont de acest număr redus. Impactul potențial al tulpinii mutante nu a fost constatat până în momentul de față." este părerea Profesorului Rafila.

"Eu cred că putem face astfel de aprecieri, pentru perioada următoare, dacă am avea o radiografie fidelă a actualei situații și nu o avem. 

Și am putea să investigăm focarele cu un număr neașteptat de cazuri în anumite comunități. Și sigur că acolo a putea găsim și tulpină mutantă din Marea Britanie sau altă tulpină, care au o transmisibilitate cu 50% decât tulpină clasică."

Făcând referire la Ministrul Vlad Voiculescu, cel care s-a opus relaxării măsurilor în Municipiul București pe motiv că datele despre testele efectuate și numărul de cazuri nu reflectă realitatea, iar redeschiderea școlilor ar fi în pericol dacă rată de infectare va crește, Alexandru Rafila a subliniat că Ministrul Sănătății este chiar cel care ar trebui să cunoască datele respective:

"Ministrul Sănătății nu înțeleg de ce pune la îndoială datele. Dansul are toate pârghiile că să nu le mai pună la îndoială și mai ales că să nu ne mai pună pe noi la îndoială. Coordonează întreagă activitatea legată de stare și cred că deja era suficient timp că aceste lucruri să devină funcționale de la instalarea noului Guvern. 

Această lamentare nu are niciun fel de legătură cu realitatea, pentru că realitatea aceasta este: Dânsul are pârghiile necesare să organizeze în așa fel activitatea încât să putem, într-o săptămâna sau două, să avem o radiografie fidelă a situației epidemiologice din țară."

Se redeschid parţial restaurantele, cafenelele şi sălile de spectacol în Bucureşti! Decizia se aplică începând de luni

Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă (CMSU), întrunit în şedinţă vineri, a decis redeschiderea parţială, la interior, a restaurantelor, barurilor, cafenelelor, sălilor de spectacole şi de jocuri de noroc.

Decizia se aplică începând de luni şi a ţinut cont de evoluţia ratei de infectare în Capitală.

"Rata de infectare comunicată vineri este 2,52 la mie. Este a treia zi consecutivă în care rata de infectare este sub 3 la mie. Din punct de vedere legal, a trebuit să analizăm situaţia şi să luăm o decizie. Cu 47 de voturi pentru, o abţinere şi 4 voturi împotrivă, s-a luat decizia relaxării măsurilor, începând de luni, 25 ianuarie, ora zero", a spus prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, după şedinţa CMSU.

Astfel, îşi vor putea relua activitatea la interior barurile, restaurantele, cafenelele în limita a 30% din capacitate.

Sălile de spectacole şi cele de jocuri de noroc vor putea desfăşura, de asemenea, activităţi la interior cu respectarea aceleiaşi limite, 30% din capacitate.

El a confirmat primirea scrisorii prin care ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu, a cerut amânarea redeschiderii localurilor HoReCa

Berbeceanu nu a dorit să comenteze declaraţiile lui Voiculescu, care a spus că cifrele difuzate de Grupul de Comunicare Strategică nu reflectă realitatea în ceea ce priveşte rata de infectare.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a transmis, vineri, o scrisoare către Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență, în care solicită menținerea restricțiilor în București, în pofida datelor furnizate de autorităţi, care indică o scădere a ratei de infectare sub 3 la mia de locuitori.

Potrivit ministrului, "măsurile de relaxare constituie un risc major ce ar putea duce la apariția unui nou val de infecții". Aceasta, mai ales în contextul în care a fost confirmat un caz cu o tulpină mai contagioasă de COVID, chiar în apropierea Capitalei, susţine Vlad Voiculescu.

Ministrul invocă un raport difuzat joi de ECDC (Centrul European pentru Controlul Bolilor), care arată că riscul epidemiologic european și național este ridicat, din cauza celor trei noi mutații ale virusului.

El subliniază că orice alte măsuri de relaxare luate în paralel riscă să pună în pericol redeschiderea școlilor în București.

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole