Antena 3 CNN Politică Alexandru Rafila: ”Dacă nu mințim, asta este foarte important, atunci încrederea oamenilor în noi va fi recâștigată”

Alexandru Rafila: ”Dacă nu mințim, asta este foarte important, atunci încrederea oamenilor în noi va fi recâștigată”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 13:57 21 Ian 2022 Modificat la 13:59 21 Ian 2022

”Câștigarea încrederii oamenilor e un lucru dificil, mai ales în pandemie, lucrăm însă la acest lucru foarte serios, împreună cu cei de la Ministerul Sănătății. 

Dacă suntem serioși, dacă lucrăm în folosul cetățenilor, dacă nu mințim, asta este extrem de important, atunci încrederea oamenilor în noi va fi recâștigată.

”Unul dintre principalele elemente care au dus la înregistrarea unui număr mare de victime a fost întârzierea diagnosticului”

Câteva lucruri despre ce am reușit să facem în acest timp scurt, de aproape 2 luni de zile, la Ministerul Sănătății și pentru sistemul de sănătate astfel încât să putem să controlăm pandemia. 

Unul dintre principalele elemente care au dus la înregistrarea unui număr mare de victime a fost întârzierea diagnosticului, dificultatea oamenilor de a se prezenta într-un loc unde să aibă acces la servicii de specialitate la timp. Și primul gând a fost să creștem accesul la testare.

Oamenii se pot testa la medicul de familie

Cel mai apropiat furnizor de servicii medicale de fiecare dintre noi este medicul de familie. Am găsit această soluție, ca fiecare persoană care are simptomatologie sau este contact direct să aibă acces la testare la medicul de familie iar Casa de Sănătate plătește o sumă fixă pentru acest serviciu. 

Mai mult, la medicul de familie, persoanele care sunt testate pozitiv pot fi consultate și îndrumate către aceste centre ambulatorii de evaluare unde o persoană care are o formă ușoară sau medie, dar care și comorbidități, are ocazia să facă o investigație completă, analize de sânge și o radiografie sau Computer Tomograf, după caz. Sunt 230 de centre în toată țara destinate pacienților diagnosticați pozitiv. Oamenii se pot prezenta fără trimitere”, a povestit Alexandru Rafila. 

Pacienții infectați vor avea acces la centrele de evaluare

”Dacă un pacient necesită tratament antiviral, primește tratament antiviral în acest centru. Dacă pacientul are o formă de boală care necesită oxigen, atunci este îndrumat către spital și spitalul din apropiere are posibilitatea să îi ofere oxigen.

Scopul acestor centre este apropierea de cetățeni, facilitatea accesului la servicii medicale, scăderea presiunii pe spitale și pe camerele de gardă și găsirea soluției de trecere peste acest val pandemic cu cât mai puține victime”, a mai spus Alexandru Rafila. 

Etichete: Alexandru Rafila
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole