Antena 3 CNN Emisiuni Subiectiv Ministrul Sănătăţii: "Omicron se va transmite comunitar în maxim două săptămâni. Suntem pe trend ascendent"

Ministrul Sănătăţii: "Omicron se va transmite comunitar în maxim două săptămâni. Suntem pe trend ascendent"

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 21:30 09 Ian 2022 Modificat la 22:38 09 Ian 2022

"Omicron se va transmite comunitar în cel mult două săptămâni. Încă nu e preponderent acum în România, iar el iese şi la teste rapide", a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, duminică, în exclusivitatea la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.

Problema o reprezintă în acest moment o eventuală blocare a sistemului medical, a precizat oficialul care a mai spus că acum se lucrează la o procedură mai eficientă de testare.

"Prioritatea noastră e ca oamenii să fie testaţi din timp.

Cât despre tratamentul antiviral, încercăm să obţinem cam pentru 25% şi va disponibil în ambulatoriu, să îl iei acasă.

Alexandru Rafila, despre simptomele Omicron

Va fi un tratament gratuit, deci omul nu mai trebuie să se ducă la farmacie", a precizat oficialul, la Antena 3.

Rafila a adăugat că din estimările specialiștilor, posibil să fie circa "un milion de cazuri" în vârful valului cinci.

În ceea ce privește simptomele Omicron, ministrul a indicat: "durerea de gât, puţin intensă, ca un soi de mâncărime, transpiraţii abundente în timpul nopţii, astenie, dureri musculare, febră, mialgii, sindrom digestiv. Sunt semne care ar trebui să ne pună pe gânduri", a menţionat oficialul.

Alexandru Rafila: "Cei care ies din carantină trebuie să primească mesaj de la DSP"

Ministrul Sănătăţii: "Omicron se va transmite comunitar în maxim două săptămâni. Suntem pe trend ascendent"

Alexandru Rafila: "Vaccinarea nu va fi obligatorie în România, din punctul meu de vedere"

Rafila: "Nu există niciun studiu în lume care să arate să Arbidolul ar avea efect asupra infecţiei cu coronavirus"

Citește mai multe din Subiectiv
» Citește mai multe din Subiectiv
TOP articole