Antena 3 CNN Life Sănătate Decizia care a produs nelinişte în rândul medicilor stomatologi a fost anulată | Anunţul ministrului Sănătăţii

Decizia care a produs nelinişte în rândul medicilor stomatologi a fost anulată | Anunţul ministrului Sănătăţii

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 22:14 07 Iul 2023 Modificat la 22:14 07 Iul 2023

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, vineri seara, despre protestul medicilor stomatologi, că cele două documente care le restrângeau drepturile vor fi anulate și se va reveni la situația anterioară.

„Acest lucru s-a întâmplat printr-o decizie care a fost luată fără consultarea Ministerului Sănătăţii, drept care astăzi (vineri - n.r.), la sfârşitul şedinţei extraordinare a conducerii Colegiului Medicilor Stomatologi în România, i-am invitat la sediul ministerului împreună cu reprezentanţii Patronatului din domeniul Stomatologiei”, a declarat ministrul Sănătății.

Alexandru Rafila a precizat că, în urma şedinţei, s-au desprins trei concluzii, cea mai importantă fiind revenirea la situaţia anterioară.

„Decizia care a produs nelinişte în rândul medicilor stomatologi a fost anulată de Colegiul Medicilor Stomatologi şi se revine la situaţia anterioară, respectiv funcţionarea în baza unei alte decizii din anul 2012 în ceea ce priveşte competenţa profesională. Al doilea lucru pe care l-am stabilit a fost ca de acum încolo toate aceste decizii care privesc dreptul de liberă practică şi competenţele pe care le au medicii în general, nu ne referim neapărat la medicii stomatologi, să fie luate de Ministerul Sănătăţii cu avizul Colegiilor Profesional, aşa este normal, aşa sunt prevederile din Legea 95. Iar cel de-al treilea lucru pe care l-am stabilit, de asemenea în conformitate tot cu prevederile Legii 95, este că Ministerul Sănătăţii se preocupă de legalitatea organizării alegerilor în cadrul Colegilor Profesionale şi în acest sens vom desemna observatori atât la procesul electoral în sine, cât şi la numărătoarea voturilor, care să nu existe niciun fel de dubii referitoare la corectitudinea şi transparenţa procesului de alegeri în colegiile profesionale”, a adăugat AlexandruRafila.

Medicii stomatologi au anunţat că vor protesta faţă de conducerea CMSR după cele două decizii publicate luna trecută în Monitorul Oficial, care restrâng drepturile dentiştilor. Aceste decizii limitau competențele medicilor stomatologi, riscul fiind închiderii a mii de cabinete stomatologice mici.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole