Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Alexandru Rafila, despre PNRR: "La Sănătate, au fost reduse 740 de milioane de euro"

Alexandru Rafila, despre PNRR: "La Sănătate, au fost reduse 740 de milioane de euro"

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 16:28 11 Sep 2023 Modificat la 18:31 11 Sep 2023

Şase spitale pierd finanțarea din PNRR în valoare de 740 de milioane de euro! Decizia a fost luată de chiar de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. 

96 de milioane de euro au fost tăiate de la construirea şi dotarea Spitalului de Obstetrica Ginecologie Buftea, alte 142 de milioane de euro pentru construirea unui corp nou la Spitalul judeţean din Constanţa.

Construcţia unei secţii noi de obstretică ginecologie nu va mai fi posibilă cu fonduri neramburasabile, nici constructia Spitalului de Urgenta Prof. Dr. Dimitrie Gerota într-o noua locație, iar lista continuă cu tăierea fondurilor pentru construirea unui nou spital de boli infecţioase în Braşov, dar şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia rămâne fără 46 de milioane de euro.

Ministrul Sănătăţii spune că a găsit deja o altă susrsă de finanţare pentru aceste spitale - Banca Europeană de Investiţii. Atenţie, însă, banii din PNRR erau nerambursabili, banii de la BEI trebuie returnaţi chiar cu dobândă! 

Alexandru Rafila a explicat că în 3 noiembrie 2021 Consiliul UE a adoptat o decizie de punere în aplicare a grantului pentru România, acest grant este în valoare de 29,12 miliarde de euro.

„De fapt sunt două componente, una sub formă de grant, grant înseamnă fonduri nerambursabile, în valoare de 14,23 miliarde, și împrumut, pentru care se plătește o anumită dobândă, în valoare de 14,94 miliarde de euro. Ministerul Sănătății a beneficiat de fonduri exclusiv din grant, este vorba de componenta de 2 miliarde 450 de milioane de euro, care se referă la investiții și reforme, și o componentă de 400 de milioane de euro, care este dedicată digitalizării sistemului de sănătate. În total, Sănătatea trebuia să beneficieze, conform alocării inițiale, de 2,850 miliarde de euro”, a spus  Alexandru Rafila. 

Ministrul Sănătății a explicat că CE a dispus o ajustare a fondurilor.

„CE a dispus ajustarea PNRR, această contribuție financiară maximă acordată României a fost revizuită, în sensul că pentru calculul contribuției financiare maxime se actualizează pentru fiecare stat membru prin înlocuirea datelor din previziunile Comisiei toamna anului 2020 cu rezultatele efective ale PIB-ului din 2020 și cu variația agregată a PIB-ului în perioada 2020-2021. Având în vedere că acești indicatori au fost diferiți față de cei din estimarea inițială s-a dispus o diminuare a contribuției financiare a UE pentru întreg PNRR de 2,1 miliarde de euro, iar această reducere a fost realizată doar din zona de granturi”, a spus ministrul Sănătății.

Conform acestuia, la Ministerul Sănătății din totalul de 2,85 miliarde, diminuarea a fost de 740 de milioane, reprezentând 26%.

„La Sănătate, au fost reduse 740 de milioane, ceea ce a dus la un buget final de 1,7 miliarde pentru investiții și au rămas neatinse cele 400 de milioane pentru digitalizare, aceasta fiind o condiție, o cerere expresă a CE”, a precizat Rafila.

El a spus că în aceste condiții a trebuit revizuită lista investițiilor în infrastructura spitalicească. Astfel, sunt afectate șase proiecte: Construire, dotare si amenajare a Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Buftea, Construire Corp nou- Departament Sănătatea mamei si copilului Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța, Construcția de secții de obstetrică și ginecologie – Arad, Construcția Spitalului de Urgență Prof. Dr. Dimitrie Gerota într-o nouă locație, Construire Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov și Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – Relocare și modernizarea activității.

„Ne-am găsit în fața acestei situații în luna iunie. Care au fost consecințele? Lista acestor spitale a trebuit revizuită. A trebuit să găsim alte surse de finanțare încât spitalele care nu mai rămâneau pe lista PNRR să se facă și să primească finanțare și câteva criterii”, a adăugat ministrul Alexandru Rafila. 

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole