Antena 3 CNN Life Sănătate Alexandru Rafila: "Cazurile de coronavirus vor crește în România din două motive"

Alexandru Rafila: "Cazurile de coronavirus vor crește în România din două motive"

Milena Niță
2 minute de citit Publicat la 11:47 19 Ian 2022 Modificat la 13:16 19 Ian 2022

În context, oficialul a vorbit de un număr record de teste făcute marți și depășirea acestuia, în zilele următoare.

"Situația este următoarea, apropo de diversele acte normative pe care le-am elaborat la Guvern şi Ministerul Sănătăţii, în ce priveşte controlul acestei pandemii. 

Nu așteptăm pasivi ca oamenii să se îmbolnăvească şi să se interneze în spitale care devin supraaglomerate, ci am facilitat testarea în apropierea domiciliilor populaţiilor şi organizarea centrelor ambulatorii.

Şi trimiterea la spital doar a celor care au nevoie de acest tip de asistenţă medicală", a spus ministrul Alexandru Rafila.

În prezent, peste 3.000 de cabinete de medici de familie au semnat contractele cu casele de asigurări de sănătate și au început să testeze.

"În prezent, peste 3.200 de cabinete de medici de familie au semnat contractele cu Casele judeţene de Asigurări de sănătate şi au început să testeze.

Ieri am avut probabil record de teste, am ajuns 90.000 de teste într-o zi. Vineri și săptămâna viitoare vom avea record de teste, probabil peste 100.000, și va crește numărul de persoane detectate", a declarat Rafila.

De asemenea, oficialul a spus că va creşte numărul persoanelor infectate, din două motive: "pentru că vorbim de o tulpină mai transmisibilă, dar cifrele sunt mult mai mari faţă de valurile anterioare, şi în alte ţări.

Alt motiv pentru care vor creşte cazurile e mărirea capacităţii de testare", a precizat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătăţii dezminte relatările privind numărul mare de copii cu COVID: "Sunt informații neadevărate"

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, dezminte informaţia potrivit căreia ar creşte masiv numărul copiilor infectaţi cu coronavirus, spunând că este vorba despre "informaţii neadevărate".

"Am văzut în spațiul public diverse afirmații legate de creșterea geometrică a numărului de copii infectați. Sunt informații neadevărate.

La nivelul zilei de ieri erau 11 copii internați la secția de terapie intensivă, cu 10 mai puțin față de ziua precedentă, reprezentând circa 2% din totalul copiilor internați.

Favipiravir, benefic în tratamentul COVID, se va găsi în scurt timp în farmacii

Antiviralele precum Favipiravir se vor găsi şi în farmaciile cu circuit deschis în curând, a anunţat, miercuri, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

"În ceea ce privește medicația antivirală inovativă, sper să putem să semnăm primul contract cu MSD chiar în aceste zile și până spre sfârșitul lunii, așa cum am promis, primele cantități de antivirale inovative să se găsească atât la nivelul spitalelor, cât și la nivelul centrelor ambulatorii de evaluare a pacienților, unde pot primi și tratamentul gratuit. 

În plus, toate aceste centre și spitale au Remdesivir, acel antiviral injectabil, au Favipiravir, despre care am făcut o informare pentru populație extrem de accesibilă. Medicamentul Favipiravir se va găsi în scurt timp și în farmacii cu circuit deschis, dar va fi eliberat strict numai pe bază de prescripție și cu o evidență clară, pentru că e medicament toxic și trebuie să evităm ca populația să consume un astfel de produs atunci când nu este necesar", a declarat, miercuri, Alexandru Rafila.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole