Antena 3 CNN Life Sănătate Alexandru Rafila, clarificări despre valul 7 COVID la sfârșitul anului

Alexandru Rafila, clarificări despre valul 7 COVID la sfârșitul anului

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 14:54 01 Aug 2022 Modificat la 14:54 01 Aug 2022

Eu văd această încetinere a creșterii numărului de cazuri și stabilizare a numărului de cazuri la jumătatea lunii august. În toamnă e posibil să mai existe - și nu aș vrea să facem speculații, dar toată lumea folosește sau manționează această posibilitate a unui nou val pandemic spre sfârșitul anului dacă una dintre tulpinile modificate, care se transmite și mai ușor, devine dominantă”, a spus ministrul Alexandru Rafila..

Rafila a precizat că aceasta este „ciclicitatea acestei infecții”, cu care oamenii s-au obișnuit.

”Avem perioade de acalmie, perioade de transmitere susținută. Important este să nu avem cazuri grave și să oferim asistență medicală ambulatorie și acces la antivirale oamenilor în valurile pandemice”, a spus ministrul Sănătății.

Întrebat dacă în mod concret se discută despre un posibil un val 7 la finalul anului, ministrul Rafila a răspuns.

”E posibil și un val 7, dar nu are rost să sperim lumea. Trebuie să fim echilibrați. Cel mai important este să nu avem victime sau să fie cât mai puține”.

Întrebat, în continuaare, dacă se poate impune obligativitatea purtării măștii în mijloacele de transport în comun, la fel ca în Franța, Rafila a spus că nu există bază legală în acest moment.

”Nu avem pârghia de a instaura această obligație. Ea a fost activă pe perioada stării de alertă, care a fost ridicată. Dacă rămânea starea de alertă în stand-by, atunci se putea, dar excede cu mult competența Ministerului Sănătății”, a spus ministrul.

Acesta a mai spus că a crescut consumul de antivirale foarte mult, dar deja de 2 săptămâni au fost contactați producătorii astfel încât să fie refacem rapid stocurile și oamenii să aibă acces la antivirale.

”Dar antiviralele sunt medicamente cu un anume grad de toxicitate, care nu trebuie ignorat, trebuie administrate doar atunci când e necesar, nu la cererea pacientului, ci la indicația medicului, care la formele medii, care au comorbidități, previne exacerbarea simptomatologiei bolii de bază sau a infecției cu noul coronavirus”, a mai spus ministrul Sănătății.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole