Antena 3 CNN Politică Alexandru Rafila: ”Dacă nu se schimbă nimic în campania de vaccinare, nu există mari speranțe. Nu se poate să spui că nu știi ce să faci”

Alexandru Rafila: ”Dacă nu se schimbă nimic în campania de vaccinare, nu există mari speranțe. Nu se poate să spui că nu știi ce să faci”

Adelina Miron
2 minute de citit Publicat la 19:48 31 Iul 2021 Modificat la 19:53 31 Iul 2021

„Am depășit cu 60 de zile termenul pe care domnul prim-ministru l-a fixat și avea dreptate atunci să îl fixeze la data de 1 iunie, cu speranța că până la 1 septembrie, dacă vă aduceți aminte, a spus că se vor vaccina 10 milioane de persoane. Or, 10 milioane în cel mai bun caz le atingem la anul pe vremea asta, așa că nu cred că este o veste foarte bună pentru că România se situează la jumătate față de media Uniunii Europene în ceea ce privește proporția de persoane vaccinate și lucrul acesta s-ar putea să aibă un impact serios asupra sistemului de sănătate pentru că deosebirea între România și celelalte state din Uniunea Europeană va fi următoarea, persoanele care se vor infecta în România s-ar putea să aibă nevoie de o asistență medicală spitalicească mult mai frecvent și – Doamne, ferește! – să ajungă în Terapie Intensivă sau, chiar mai rău, să avem cazuri de deces”, a declarat Alexandru Rafila pentru B1 TV.

Deputatul PSD consideră că obiectivul în ceea ce privește combaterea pandemiei ar trebui să fie vaccinarea populației într-o proporție cât mai mare, pentru a fi evitate cazurile grave și decesele în urma infectării cu Sars-Cov-2.

„În țările care înregistrează numere mari de cazuri, din vestul Europei, datorită acoperii vaccinale mari cazurile acestea grave și decesele practic nu apar la populația vaccinată și cred că acesta – sau acesta ar trebui să fie – principalul obiectiv și al nostru. Dacă nu se schimbă nimic în campania de vaccinare, nu există mari speranțe. Eu i-am auzit și pe domnul prim-ministru, și pe domnul prefect al Bucureștiului că nu știu ce ar putea să facă”, a mai spus fostul reprezentant al României la OMS.

Întrebat cum ar fi putea fi resuscitată campania de vaccinare, Alexandru Rafila a propus realizarea unor campanii de informare ”țintite”:

„Noi tot am explicat să facă campanii țintite, să informeze, să facă o campanie dedicată părinților care doresc să își vaccineze copiii, să existe în mediul rural posibilitatea informării chiar din casă în casă și consiliere. Asta necesită o logistică, un efort și o strategie, o gândire. Or, dacă ea nu există și singurul lucru sunt declarații sforăitoare la televizor care ulterior se dovedesc neinspirate, nu cred că putem să rezolvăm ceva. Ajutăm cu toții, n-are nicio importanță orientarea politică ș.a.m.d., dar nu se poate să spui că nu știi ce să faci, chestiunea aceasta la un prim-ministru mi se pare puțin deplasată ca să nu spun nepotrivită.”

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole