Antena 3 CNN Coronavirus Alexandru Rafila, sfat din izolare: Medicamentul pe care să nu îl iei niciodată dacă ai COVID. Este grav!

Alexandru Rafila, sfat din izolare: Medicamentul pe care să nu îl iei niciodată dacă ai COVID. Este grav!

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 07:45 11 Dec 2020 Modificat la 07:45 11 Dec 2020

"Mă simt bine. Nu am o problemă deosebită. Fac şi tratament. Sunt compliant însă în general nu îmi place să fac exces de medicaţie. Medicaţia, atunci când trebuie şi cât trebuie. Şi nu iau antibiotice. Acesta este un mesaj pe care-l transmit tuturor: infecţia cu noul coronavirus nu se tratează cu antibiotice, cu azitromicină.

Este, dimpotrivă, grav să iei azitromicină când eşti infectat cu noul coronavirus. Nici măcar în caz de febră mare. Trebuie să dăm sfaturi pentru că oamenii trebuie să fie informaţi. Azitromicina a fost recomandată iniţial în tratament, la început, când existau tot felul de încercări terapeutice, ulterior s-a dovedit că nu are niciun efect ci, dimpotrivă, generează rezistenţă la antibiotice, generează alte probleme şi este bine să o evităm", a explicat profesorul Alexandru Rafila, potrivit DC News

Alexandru Rafila: "Sunt infectat cu COVID-19. Cât se vede, mă simt bine"

Alexandru Rafila, candidatul PSD la funcţia de prim-ministru şi reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a anunțat joi seara, în premieră la Subiectiv, că este infectat cu COVID-19.

"Mă simt bine, sunt în izolare la domiciliu. S-a confirmat infecţia şi în cazul meu. Asta este situaţia. S-a confirmat a doua zi după ce am intrat în izolare. Cât se vede, sunt ok. Am purtat mască...Problema a fost contactul cu un alt coleg care se testase cu foarte puţin timp în urmă. Am mâncat împreună, copiii noştri s-au jucat împreună. Acesta a fost momentul în care am aflat - după câteva zile - că aş putea să fiu infectat, pentru că în cazul acelui coleg se confirmase infectarea cu coronavirus", a precizat el, în direct la Antena 3.

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că va merge la consultările de luni, de la Cotroceni şi va prezenta propunerea de prim-ministru fără ca Alexandru Rafila să participe, întrucât acesta este în izolare.

Faptul că Rafila a fost testat pozitiv pentru COVID-19 nu are niciun efect asupra nominalizării sale la funcţia de prim-ministru de către PSD, a precizat Ciolacu, răspunzând unei întrebări, după şedinţa de Consiliu Naţional.

Etichete: azitromicină
Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole